Atacantul Raul Rusescu, care a fost prezentat oficial miercuri la FC Sevilla, a declarat că venirea la gruparea spaniolă reprezintă „un pas foarte important” în cariera lui.
„Venirea în liga spaniolă și la FC Sevilla reprezintă un pas important pentru cariera mea și sunt foarte fericit să fiu aici. Cel mai important este să câștigăm multe trofee cu Sevilla, iar mie mi-ar plăcea să marchez multe goluri”, a declarat Rusescu, care a mai spus că a discutat deja cu antrenorul Unai Emery.
El a fost prezentat la o fabrică de bere și a promis că la următoarea conferință de presă va vorbi mult mai bine limba spaniolă.
La prezentarea lui Rusescu au participat președintele FC Sevilla, José MarÃa del Nido, directorul sportiv Monchi și consului României la Sevilla.
Golgheterul Ligii I, Raul Rusescu, a fost transferat de la Steaua la echipa FC Sevilla (locul 9 în Primera Division în sezonul recent încheiat). Lui Rusescu i s-a fixat o clauză de reziliere a contractului în valoare de 40 de milioane de euro.
Rusescu, care va împlini 25 de ani la 9 iulie, a mai evoluat în cariera sa la echipele CSM Râmnicu Vâlcea, Dunărea Giurgiu, CS Otopeni și Unirea Urziceni. El este la Steaua din vara anului 2011. În ultima ediția a Ligii I, Rusescu a marcat 21 de goluri.