Sculptura „Alméria” de Dumitru Chipăruș-vândută pentru 265.250 de lire sterline la licitația Bonhams

Sculptura Alméria de Dumitru Chipăruș-vândută pentru 265.250 de lire sterline la licitația Bonhams
Publicat: 20/06/2013, 15:03
Actualizat: 27/09/2018, 20:57

Sculptura „Alméria” realizată de Dumitru Chipăruș a fost adjudecată pentru 265.250 de lire sterline (309.000 de euro) la licitația Art Deco dedicată „Marelui Gatsby” de prestigioasa casa Bonhams, organizată miercuri, la Londra, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Sculptura „Alméria”, care ilustrează o dansatoare, a fost vedeta Licitației Art Deco și a fost adjudecată de o persoană care a licitat prin telefon. Personajul Alméria, unul dintre cele mai rare și dramatice studii ale artistului Dumitru Chipăruș, este inspirat de imaginea balerinei și coregrafei Bronislava Nijinska, foarte apreciată la acea vreme.

Pe locul al doilea în topul vânzărilor s-a clasat „Tânără”, de Dumitru Chipăruș, care a fost vândută cu 52.850 de lire sterline, dublul prețului de pornire. O altă lucrare a lui Chipăruș de care s-au îndrăgostit participanții la licitație a fost „The Ball Game”, care a fost vândută pentru suma de 18.750 de lire sterline.

De asemenea, vedete ale licitației de miercuri au fost sculpturile din bronz și fildeș semnate de Ferdinand Preiss – „Spring Awakening” a fost vândută contra sumei de 28.750 de lire sterline, iar „Lighter than Air”, cu 23.750 de lire sterline.

Directorul licitației, Mark Oliver, a declarat referitor la cea mai bine vândută piesă din licitația organizată de Bonhams miercuri: „«Alméria» a intrat în posesia unui mare colecționar de Art Deco, ce s-a îndrăgostit de sculptura dansatoarei și a vrut să liciteze pentru ea”. „«Alméria» va trece oceanul pentru a ajunge în noua sa casă. Obiectele în stilul Art Deco se pare că redevin populare, într-o măsură și datorită filmului «Marele Gatsby». De exemplu, vazele Després s-au vândut foarte bine și unele au fost cumpărate contra unor sume care reprezintă de trei ori prețul lor de pornire”, a mai spus acesta.

Dumitru (Demetre) Chipăruș, născut în România, în 1886, a devenit cunoscut drept unul dintre cei mai reprezentativi sculptori ai stilului Art Deco. În 1909 a plecat în Italia, pentru a studia în atelierul scuptorului Raffaello Romanelli, iar în 1912 a ajuns la Paris, unde s-a înscris la cursurile de la Ecole des Beaux Arts, în clasa lui Antonin Mercie și Jean Boucher.

Primele sculpturi ale lui Chipăruș, realizate în stil realist, au fost expuse la Salonul din 1914, potrivit site-ului casei Artmark. A început să folosească un amestec de bronz și fildeș, tehnică denumită criselefantină, cele mai cunoscute lucrări ale sale fiind realizate între 1914 și 1933. Stilul de maturitate al lui Chipăruș a început să se contureze în anii ’20, sculpturile acestei perioade remarcându-se pentru deosebitul lor efect decorativ. Printre subiectele predilecte erau balerinele baletului rusesc, personajele teatrului din Paris și cele din primele filme, ilustrate într-o manieră stilizată, cu trupuri zvelte și alungite. Opera sa a fost influențată de interesul pentru arta egipteană, trezit odată cu descoperirile făcute în timpul excavării mormântului faraonului Tutankhamon.

La începutul anilor ’40, sculpturile sale se vindeau greu, dar Chipăruș a continuat să lucreze pentru propria plăcere, realizând statuete cu animale în stil Art Deco. Situația economică de după Al Doilea Război Mondial nu era favorabilă dezvoltării artelor decorative, circumstanțele înrăutățindu-se pentru mulți sculptori.

Interesul colecționarilor pentru opera lui Chipăruș a reapărut în anii ’70, iar din anii ’90 lucrările sale au devenit foarte căutate.

În aprilie 2006, Sotheby’s vindea sculptura „Thaïs”, una dintre cele mai importante sculpturi criselefantine ale lui Chipăruș care au apărut în licitații – realizată din fildeș sculptat și bronz patinat și pictat, pe un soclu elaborat din onix -, pentru 216.000 dolari. Tot la acea licitație era adjudecată o altă lucrare de-a sa, „Dansatoare cu evantaie”, din fildeș sculptat, policrom și bronz suflat cu aur și argint, pe soclu de onix, la prețul de 204.000 dolari. O altă variantă a sculpturii se vindea în iunie 2008, la Christie’s pentru 266.500 dolari.

Recordul lui Dumitru Chipăruș pe piața internațională de artă a fost stabilit în aprilie 2007, când, la New York, la casa Sotheby’s, sculptura „Les Girls” a fost adjudecată cu 590.240 de euro. Pe piața românescă de artă, recordul lui Demeter Chipăruș este de doar 15.000 de euro, pentru opera „Dansatoare asiriană”, stabilit în licitația Artmark din noiembrie 2012.

Cea mai recentă lucrare de-a lui Dumitru Chipăruș vândută în licitație a fost „Les amis flamants”, un grup figurativ adjudecat în aprilie 2010, la casa Christie’s, în Londra, pentru 95.000 dolari.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Reguli ITP 2024. Nu treci sigur de Inspecția Tehnică. Anunț pentru cei cu mașini mai...
Chiftele cu năut. Ingredientele folosite de călugării de la Muntele Athos
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Canada autorizează testarea cipurilor cerebrale de la Neuralink