Prima pagină » Magazin » Mario, fiul lui Adrian Mutu și al Alexandrei Dinu, a suferit o operație la inimă

Mario, fiul lui Adrian Mutu și al Alexandrei Dinu, a suferit o operație la inimă

Mario, fiul lui Adrian Mutu și al Alexandrei Dinu, a suferit o operație la inimă
Mario Mutu, fiul fotbalistului Adrian Mutu din căsătoria cu Alexandra Dinu, a suferit o intervenție chirurgicală pe cord deschis, după ce i s-a descoperit o problemă la inimă, a declarat mama băiețelului de 11 ani pentru publicația Gente, anunță presa italiană.

Mario Mutu, fiul fotbalistului Adrian Mutu din căsătoria cu Alexandra Dinu, a suferit o intervenție chirurgicală pe cord deschis, după ce i s-a descoperit o problemă la inimă, a declarat mama băiețelului de 11 ani pentru publicația Gente, anunță presa italiană.

”Acum că totul a trecut, vreau să vorbesc despre asta. Pentru a lansa un apel părinților care nu cunosc ce probleme au la inimă și care, în tăcere, afectează sănătatea copiilor noștri. Și pentru a lansa o campanie de prevenire. Eu nu mi-am dat seama de nimic. Pediatrul lui, la o vizită de rutină, a simțit un murmur la inimă…M-a sfătuit să-i fac o electrocardiogramă, unicul test care permite descoperirea acestei probleme. Și cred, și voi lupta pentru asta, că acest test este obligatoriu pentru toți copiii”, a declarat Alexandra Dinu pentru Gente.

Conform Alexandrei Dinu, Mario avea un defect septal, o problemă des întâlnită la copii, fiind rezolvată de obicei prin microchirurgie, însă, pentru că nu a fost posibil în acest caz, fiul fotbalistului român a fost supus unei operații pe cord deschis.

”I-am explicat lui Mario că această operație era necesară pentru a avea o inimă de mare sportiv, iar apoi la rândul lui să le spună altor copii care au aceeași problemă cum să se vindece. Acum am o misiune: să promovez o fundație care să se ocupe de probleme cardiace la copii, pentru a informa și preveni”, a spus Alexandra, care a precizat că operația a decurs perfect și că așteaptă să poată pleca alături de Mario într-o călătorie în Orient.

Presa italiană scrie că alături de Alexandra în timpul intervenției lui Mario au fost Adrian Mutu, dar și Luca Bastianello, noul partener de viață al actriței, de care băiețelul este foarte atașat.

Mario Mutu este primul copil al atacantului român de la Ajaccio. El mai are două fetiție, Adriana și Maya Vega, din căsătoria cu Consuelo Matos.

Numerele extrase la LOTO duminică, 23 iunie. Nu s-a câștigat la LOTO 6/49