Caz incredibil: Două familii au plecat de la maternitatea din Onești cu copiii altora

Caz incredibil: Două familii au plecat de la maternitatea din Onești cu copiii altora
Publicat: 24/06/2013, 15:07
Actualizat: 10/01/2020, 13:10

Două mame care au născut la maternitatea din Onești, județul Bacău, au luat acasă alți copii decât cei cărora le-au dat naștere, din cauza unei erori comise de personalul medical, transmite Ziarul de Bacău. Înainte să fie descoperită greșeala, cele două familii au îngrijit, timp de o lună, copilul altcuiva.

Ambele femei au născut câte un băiat de circa 3 kilograme, iar personalul din spital, neglijent, i-a schimbat. Greșeala a fost descoperită după ce una dintre familii au făcut un test ADN care a arătat că nu sunt părinții copilului pe care îl luaseră acasă. Testul a fost repetat, iar rezultatul a fost același.

Ambele familii au depus plângere împotriva spitalului.

Cele două femei nu se pot obișnui cu ideea că au îngrijit o lună de zile un copil la care au fost nevoite să renunțe pentru că nu era al lor. „Vă dați seama că sunt afectată și gândul îmi zboară la celălalt copil, l-am crescut o lună de zile și i-am oferit toată dragostea mea, mi-a fost foarte greu să accept schimbarea. Mi-am dorit să se fi greșit când au pus brățările. Noi vom ține legătura cu cealaltă familie și vor fi frați de cruce”, a declarat una dintre mame.

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?