Opt victime din Muntenegru sunt din Curtea de Argeș, doar despre două se știe că sunt în viață

Opt victime din Muntenegru sunt din Curtea de Argeș, doar despre două se știe că sunt în viață
Publicat: 24/06/2013, 13:34
Actualizat: 29/03/2019, 20:57

Opt dintre victimele accidentului dinMuntenegrusunt din Curtea de Argeș, doar despre două știindu-se că sunt în viață, internate în spitalul din Podgorița, celelalte șase fiind fie la Terapie Intensivă, fie decedate.

Potrivit primarului municipiului Curtea de Argeș, Nicolae Diaconu, victimele sunt trei bărbați și cinci femei, iar între acestea se află un fost consilier local PNL, dar și părinții unui fost consilier județean, tot PNL.

„Sunt opt persoane din Curtea de Argeș, trei bărbați și cinci femei. Despre două femei se știe că una este internată la ortopedie, iar cealaltă la ORL. Despre ceilalți șase nu sunt informații certe, o parte ar fi la Terapie intensiva, alții ar fi decedați, lipsesc informațiile certe. Cert este că opt dintre răniți sunt cu siguranță de la noi, de la Curtea de Argeș. Între ei este un fost consilier local PNL și părinții unui fost consilier județean PNL, cuscrii domunului Sandu Nichita”, a declarat Nicolae Diaconu.

Primarul a precizat că membri ai familiilor victimelor au plecat de duminică seară spreMuntenegru.

El a mai spus că inclusiv unul dintre ghizii grupului de turiști români era din Curtea de Argeș.

Rudele victimelor, printre care și Sandu Nechita, spun că oficialitățile locale nu i-au informat despre tragedie, singurele informații venind dinMuntenegruprin convorbiri cu participanți la acest circuit, aflați în stare mai puțin gravă.

„Am fost informat de ginerele meu că părinții lui, respectiv cuscrii mei, sunt victime în acest accident, respectiv sunt răniți în stare gravă în acest accident. Sunt și alte cunoștințe printre cei morți. Ginerele meu a plecat spreMuntenegru, autoritățile române nu ne-au anunțat am primit informații de la cineva care a fost în autocar și a fost rănit mai ușor. Și am mai aflat informații din media”, a declarat Sandu Nichita, directorul al fabricii de globulețe de la Curtea de Argeș.

Un autocar s-a răsturnat într-o prăpastie dinMuntenegru, iar numărul persoanelor decedate ca urmare a accidentului a crescut la 19.

Marius Usturoi, directorul Maree Travel, agenția de turism care a organizat circuitul, a precizat, pentru MEDIAFAX, că în autocarul, operat de Gregory Tour, care s-a prăbușit într-o prăpastie înMuntenegruse aflau 47 de persoane, cetățeni români, între care un minor.

El a relatat că era vorba despre un circuit turistic înMuntenegruși Croația de șase zile. Turiștii au plecat sâmbătă dimineață din București, seara au ajuns la Belgrad, unde au înnoptat, iar duminică dimineață au plecat mai departe în circuit.

Usturoi a precizat că agenția sa a mai lucrat cu Gregory Tour, care operează pe numeroase circuite, și că nu a existat nicio problemă până acum. El a spus că nici transportatorul nu își explică cum s-a produs accidentul, susținând că autocarul și șoferii erau în cea mai bună stare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
Amor fatal. Momentul fierbinte care a schimbat România pentru totdeauna
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora...