Unul din cinci parlamentari a vorbit în plen doar pentru a depune jurământul

Unul din cinci parlamentari a vorbit în plen doar pentru a depune jurământul
Publicat: 28/06/2013, 11:13
Actualizat: 25/03/2019, 22:38

Unul din cinci parlamentari din actuala legislatură a luat cuvântul în plen doar pentru a depune jurământul, după câștigarea mandatului în alegerile din decembrie 2012, pentru 15 dintre aleși aceasta fiind singura acțiune în Parlament, arată o analiză realizată de politicieni.mediafax.ro.

Din informațiile existente, joi, pe site-urile Camerei Deputaților și Senatului, rezultă că 99 dintre cei 583 de parlamentari (adică 17%) au avut o singură intervenție în plenul Parlamentului. O parte dintre aceștia au susținut totuși diferite proiecte legislative, cumulând 10% din totalul semnăturilor strânse în Parlament pentru astfel de inițiative și 3% dintre interpelările la adresa miniștrilor.

Aproape jumătate dintre acești 99 de parlamentari sunt membri PSD, circa 30% sunt din PNL, iar restul se împart aproape egal între PDL, PP-DD, UDMR, UNPR și PC. Printre aceștia se numără social-democrații Mădălin Voicu și Eugen Bejinariu, democrat-liberalul Theodor Paleologu, Gigi Nețoiu și Damian Drăghici (UNPR) sau Antonie Solomon (PP-DD).

Pentru 15 dintre parlamentari însă, depunerea jurământului a fost singura acțiune în Parlament, ei neavând nici inițiative legislative depuse și nici interpelări sau alte intervenții înregistrate. Cei 15 provin de la PSD (12) și PNL (3), iar printre ei se numără deputații Ludovic Orban (PNL), Oana Niculescu Mizil (PSD) sau Gheorghe Șimon (PSD).

În aceeași situație se află miniștrii Varujan Vosganian, Nicu Bănicioiu, Titus Corlățean, Liviu Dragnea, Lucia Varga și Eugen Teodorovici, ale căror intervenții în calitate de parlamentar s-au rezumat la depunerea jurământului.

Din informațiile existente pe cele două site-uri reiese că cel mai activ dintre deputați este președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, care a înregistrat aproape 1.100 de intervenții în plen. Acesta este urmat de social-democrații Miron Mitrea și Viorel Hrebenciuc, de liberalul Eduard Hellvig, de Tudor Ciuhodaru (PP-DD) și de Ioan Oltean (PDL), cu peste 200 de intervenții fiecare.

La Senat, cele mai multe intervenții în plen le-a avut democrat-liberalul Dumitru Oprea (peste 250). Acesta este urmat de liberalul Puiu Hașotti și de liderul grupului senatorilor PP-DD, Haralambie Vochițoiu (fiecare cu peste 100 de intervenții).

Spre deosebire de omologul său de la Camera Deputaților, președintele Senatului, Crin Antonescu, se află în jumătatea inferioară a clasamentului, din punct de vedere al intervențiilor în Parlament, cu doar trei luări de cuvânt în plen, în această sesiune.

În sesiunea parlamentară încheiată săptămâna aceasta, prima de dupa alegerile generale din decembrie 2012, au fost înregistrate peste 8.000 de luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaților și Senatului și peste 2.500 de interpelări la adresa miniștrilor, în timp ce numărul semnăturilor depuse de parlamentari pentru susținerea diferitelor inițiative legislative s-a ridicat la circa 3.000. Numărul parlamentarilor aleși a fost de 587, la finalul sesiunii parlamentare rămânând 583 după ce trei dintre au demisionat, iar al patrulea și-a pierdut mandatul ca urmare a condamnării la încisoare cu executare.

Platforma Mediafax Politicieni – www.mediafax.politicieni.ro – este cea mai complexă platformă politică din România, cu date despre peste 8.500 de oameni politici români aleși sau numiți în funcții publice. Pe lângă descrierea sistemului politic din România și profilurile detaliate ale politicienilor, utilizatorii pot găsi date de contact ale instituțiilor publice, informații despre partide, statistici cu cei mai populari oameni politici sau evidența politicienilor migrați de la un partid la altul.

De asemenea, cetățenii își pot exprima opinia referitoare la evenimentele de pe scena politică, participând la sondajele de pe site.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor