Cadavrele a 16 bărbați torturați până la moarte de forțele de securitate siriene au fost predate familiilor lor, a anunțat o organizație pentru drepturile omului în noaptea de joi spre vineri, relatează AFP.”Am primit informații privind moartea a 16 bărbați în localitatea Harasta, torturați de forțele regimului”, a declarat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), potrivit Mediafax. Harasta, în apropiere de Damasc, este unul dintre fiefurile rebelilor, care au fost supuse unor presiuni intense din partea armatei în cursul ultimelor săptămâni.
Zeci de mii de persoane ar fi deținute în închisorile siriene, iar organizațiile pentru drepturile omului acuză regimul președintelui Bashar al-Assad că torturează sistematic deținuții.
Data morții celor 16 locuitori din Harasta este necunoscută, dar OSDO a afirmat că informațiile privind decesul lor au apărut după ce cadavrele au fost predate familiilor de către un spital din Damasc.
„Se întâmplă adeseori ca trupurile neînsuflețite ale deținuților să fie predate familiilor cu urme de tortură”, a declarat directorul organizației neguvernamentale, Rami Abdel Rahman, pentru AFP.
„Mă tem pentru viața altor deținuți”, a adăugat el.
Abdel Rahman a declarat, de asemenea, că forțele de secutitate amenință de multe ori familiile deținuților pentru a le constrânge să păstreze tăcerea.
„Se întâmplă de multe ori ca un deținut care a fost torturat până la moarte să fie îngropat în secret, din cauza amenințărilor forțelor de securitate la adresa familiilor”, a declarat el.
Observatorul a anunțat de asemenea, vineri, moartea a cinci locuitori din Karak, un oraș situat în provincia Daraa (sud), sub bombardamentele armatei.
Peste 100.000 de persoane au fost ucise în Siria, în cursul războiului în care se confruntă de 27 de luni regimul și insurgenții sirieni.