Bărbat în stare gravă, după ce a verificat o butelie cu chibritul

Bărbat în stare gravă, după ce a verificat o butelie cu chibritul
Publicat: 29/06/2013, 16:25
Actualizat: 06/02/2016, 00:42

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea vasluiană Brădești, a fost preluat, sâmbătă, în stare gravă, de un elicopter SMURD și transportat la un spital din Iași, după ce a suferit arsuri pe 35 la sută din corp, în încercarea de a verifica o butelie cu chibritul.

Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, bărbatul s-a autoincendiat din greșeală în momentul în care încerca să verifice o butelie de aragaz cu un chibrit.

Din nefericire, scăpările de gaz de la racordul buteliei la aparatul de gătit au făcut ca flacăra puternică să-i izbucnească în față, bărbatului luându-i foc și hainele.

„Echipajul medical al ambulanței deplasate la intervenție a constatat că pacientul a suferit arsuri pe aproximativ 35 la sută din suprafața corpului, în special la față, mâini și torace. În consecință, s-a solicitat sprijinul elicopterului SMURD pentru preluarea bărbatului care era conștient, în ciuda arsurilor suferite”, a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX directorul SAJ Vaslui, Aurora Popa.

Preluat de elicopterul SMURD din municipiul Bârlad, bărbatul din Brădești a fost transportat la Spitalul de Arși din Iași.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vacanță de coșmar în Turcia pentru o familie de români. Un bărbat a murit strivit...
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi,...
GALERIE FOTO. Mihaela Borcea, imagini îndrăznețe: și-a etalat bustul generos în costum de baie!
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a...
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO...
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut...
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Celine Dion s-a filmat în timpul unei crize cauzate de sindromul persoanei rigide! Imaginile dure...
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe...
Radar în Bulgaria: poți ignora amenda sau o vei primi acasă, prin poștă?
România atinge încă două ţinte din Foaia de Parcurs către aderarea la OCDE
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Se CONFISCĂ totul pe loc. Legea pe care o uită mulţi. Nu mai scapi, de...
Soții Dolănescu, tarif de lux la cântări. Cât încasează pentru fiecare spectacol
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Dialogul dintre Patrick și Gagea. Concurentul nu poate trăi cu gândul că fosta lui iubită...
Confesiunea cutremurătoare a mamei fetei ucise de iubit într-un hotel din București: "Mi-am văzut copilul...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele...
Pata solară care a produs aurore spectaculoase în luna mai, îndreptată din nou spre Pământ
×