Edward Snowden a renunțat la Rusia, dar așteaptă răspuns pozitiv din partea unei alte țări

Edward Snowden a renunțat la Rusia, dar așteaptă răspuns pozitiv din partea unei alte țări
Publicat: 02/07/2013, 16:47
Actualizat: 30/03/2019, 00:38

Edward Snowden, fostul consultant american refugiat într-un aeroport din Moscova și căutat de Washington pentru spionaj, a renunțat, potrivit Kremlinului, să mai rămână în Rusia, iar până marți dimineața nu a primit niciun răspuns pozitiv din partea altor 20 de țări de la care a cerut azil politic, relatează AFP.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat că fostul consultant IT și-a retras cererea de azil politic în Rusia, depusă duminică în numele său de către Sarah Harrisson, o britanică angajată la WikiLeaks care îl însoțește pe tânăr din momentul plecării din Hong Kong, la 23 iunie.

„Aflând, ieri, care este poziția lui (Vladimir) Putin privind condițiile necesare pentru a rămâne în Rusia, el a renunțat la cererea sa”, a declarat Dmitri Peskov.

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat luni că Snowden, aflat din data de 23 iunie în zona de tranzit a aeroportului Moscova-Șeremetievo, poate să rămână în Rusia doar dacă încetează „activitățile care afectează” Statele Unite.

„Considerându-se un apărător al drepturilor omului, el nu a manifestat intenția de a-și înceta activitățile. Din acest motiv trebuie să aleagă o țară unde să plece”, a adăugat el.

Fostul consultant al Agenției Naționale de Securitate (NSA), aflat la originiea unor dezvăluiri despre programul american secret de supraveghere a comunicațiilor la nivel mondial, a permis publicarea unor informații noi despre spionarea comunicațiilor Uniunii Europene (UE), provocând furia europenilor și amenințând blocarea negocierilor comerciale dintre UE și Statele Unite.

Luni, site-ul WikiLeaks a anunțat că tânărul a depus cereri de azil politic în 21 de țări, între care Rusia, Islanda, Ecuador, Cuba, Venezuela, Brazilia, India, China, Germania și Franța.

Norvegia a confirmat că a primit o cerere luni seara, în timp ce Ministerul francez de Externe a anunțat, marți dimineața, că nu primise nimic.

Polonia, la rândul său, a anunțat că nu va da curs cererii depuse de tânărul american.

„O cerere care nu respectă condițiile formale ale unei cereri de azil. Și chiar dacă le-ar fi respectat, nu i-aș fi dat o recomandare pozitivă”, a declarat pe Twitter ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, răspunzând întrebării unei jurnaliste.

Într-o declarație postată luni seara pe site-ul de Internet WikiLeaks, prima din momentul plecării din Hong Kong în urmă cu opt zile, Snowden l-a acuzat pe președintele american Barack Obama că „face presiune asupra liderilor” țărilor cărora le-a cerut protecție.

El a afirmat că Obama i-a dat ordin vicepreședintelui Joe Biden să facă presiune asupra liderilor țărilor cărora el le-a cerut azil, pentru a obține extrădarea sa.

Abandonarea cererii de azil politic în Rusia este un lucru bun pentru Moscova, a apreciat Aleksandr Konovalov, expert la Institutul pentru Evaluări Strategice.

„Rusia are tot interesul să se debaraseze cât mai repede de Snowden. Nu este în interesul nostru să căutăm probleme cu Statele Unite”, a declarat el pentru AFP.

Această decizie va crește presiunea asupra Ecuadorului.

Într-un interviu exclusiv pentru AFP, președintele ecuadorian Rafael Correa a afirmat, luni, că cererea de azil politic în Rusia depusă de Snowden ar putea „rezolva definitiv” cazul său, dar a anunțat, totodată, că țara sa nu intenționa încă să se retragă din dosar.

El a subliniat, totuși, că autoritățile de la Quito nu pot examina o astfel de cerere atâta timp cât nu se află pe teritoriu ecuadorian, precizând că, de fapt, tânărul ar trebui să se prezinte la ambasada Ecuadorului de la Moscova.

Într-o scrisoare, scrisă în spaniolă și publicată luni, Snowden a mulțumit Ecuadorului pentru sprijinul acordat, apreciind că această țară este „un exemplu pentru lume”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...