Butcher, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București: Decizia nefavorabilă Nabucco nu trebuie văzută ca o declarație la adresa României

Butcher, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București: Decizia nefavorabilă Nabucco nu trebuie văzută ca o declarație la adresa României
Publicat: 03/07/2013, 15:02
Actualizat: 21/03/2019, 04:25

Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, a declarat, într-un interviu pentru Mediafax, că decizia nefavorabilă proiectului Nabucco Vest nu trebuie văzută ca o declarație negativă la adresa României, iar țara noastră are opțiuni pentru a-și asigura viitorul energetic.

CLICK PENTRU VIDEO: Interviu cu Duane Butcher

„SUA au fost foarte explicite privind neutralitatea lor în competiția dintre proiectele TAP și Nabucco Vest. Prioritatea noastră, și cred că și a partenerilor din UE, a fost de a găsi diverse surse alternative de resurse energetice pentru ca România și alte țări europene să aibă cât mai multe posibilități privind aprovizionarea. Ne dorim diversificarea aprovizionării cu resurse energetic. Iar TAP și Nabucco Vest au oferit ambele soluții de a aduce gazul azer în Vestul Europei. Cred că e important ca această decizie să nu fie interpretată ca o declarație privind România. Părerea mea e că a fost o decizie bazată pe argumente comerciale, pur și simplu au analizat costurile și piețele oferite de fiecare proiect și au ales în acest mod”, a afirmat Butcher, într-un interviu acordat Mediafax.

De asemenea, el a spus că România trebuie să își reanalizeze politica energetică, însă față de alte țări este într-o „poziție de invidiat” pentru că are mai multe opțiuni la îndemână, cum ar fi folosirea gazelor de șist, resursele din Marea Neagră, asigurarea unei mai bune eficiențe energetic și resursele regenerabile.

Butcher a adăugat că firmele americane, care dețin tehnologie de vârf în aceste domenii, pot avea un rol în valorificarea de către România a acestor opțiuni.

„Suntem foarte mândri de tehnologia pe care o oferă companiile americane pentru exploatarea gazelor de șist sau cele offshore, dar și în privința eficientizării energetice suntem printre liderii mondiali. Nu am avut ocazia să discut cu oficiali ai acestor companii despre decizia privind Nabucco. Dar România are mai multe opțiuni și eu cred că firmele americane sunt parte a soluției combinate pentru a asigura viitorul energetic al acestei țări”, a mai spus oficialul american.

Butcher: România ar trebui să încheie un nou acord cu FMI

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, a declarat, în cadrul aceluiași interviu acordat Mediafax, și că acordurile cu FMI sunt importante pentru stabilitatea și predictibilitatea căutate de investitori, iar România ar trebui să încheie un nou acord.

„Pentru toți investitorii, incluzându-i și pe cei americani, stabilitatea și predictibilitatea sunt vitale. Acordurile cu FMI sunt importante pentru realizarea nivelului de stabilitate și predictibilitate pe care le caută investitorii. Și de aceea credem că un nou acord ar trebui probabil încheiat”, a afirmat Butcher, întrebat dacă România ar trebui să încheie un nou acord și ce obiective ar trebui acesta să conțină.

El a adăugat că firmele americane, deși sunt interesate de avantajele oferite de mediul economic din România, vorbesc constant despre îngrijorările lor referitoare la predictibilitatea, transparența și stabilitatea economiei românești.

„Cele mai multe companii americane au o experiență pozitivă în România. Vin aici și reușesc să scoată profit. Găsesc aici o forță de muncă foarte bună, avantaje geografice, dar în același timp auzim în mod constant de la firmele americane despre îngrijorările lor privind predictibilitatea, transparența, stabilitatea. Au nevoie să știe cât mai bine la ce să se aștepte. Și cred că încrederea investitorilor deja prezenți și a celor care ar putea veni ar putea fi sporită de un angajament foarte clar pentru continuarea reformelor, pentru lupta anticorupție, pentru a face economia cât mai predictibilă posibil. Trebuie să vedem că atunci când o promisiune este făcută unui investitor, aceasta este și respectată și încercăm să ne asigurăm că România este cât mai predictibilă și transparentă posibil”, a spus oficialul american.

Butcher a dat exemplul investiției Delphi Diesel din județul Iași și a arătat că firmele americane pot aduce tehnologie de vârf și capacitate organizațională.

„Tocmai am fost la Iași. Delphi Diesel este acolo cu o investiție foarte mare, au angajat trei mii de oameni, este cel mai mare angajator privat din județ și fac o treabă impresionantă. Nu e vorba numai de cea mai bună fabrică în domeniu din România, ci și una dintre cele mai bune din lume. Și ei sunt foarte mulțumiți de forța de muncă angajată și de sprijinul autorităților locale. Este o mare poveste de succes care dacă va fi repetată și în alte locuri din țară va arăta care sunt avantajele oferite de România, dar și ceea ce pot aduce companiile americane. Adică tehnologie și capacitate organizațională de succes”, a mai afirmat el.

De asemenea, întrebat despre acordul încheiat recent între Guvern și Bechtel, el a refuzat să comenteze.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...