Statutul deputaților și senatorilor, din care parlamentarii au scos, după decizia Curții Constituționale, prevederile legate de superimunitate a fost promulgat astăzi de președintele Traian Băsescu.
În noua formă a legii, procurorii nu trebuie să le mai trimită parlamentarilor dovezi care să însoțească referatele în cazul cererilor de percheziție, arestare sau urmărire penală. Totodată, noua formă a actului normativ permite reduceri de cheltuieli atât la camera Deputaților cât și la Senat.
Legea a ajuns în aceast formă abia după cinci runde în care a fost votată în plen, ca urmare a contestării la CCR, fie de președintele Traian Băsescu, fie de democrat-liberali în mai multe rânduri.