Fosta CSA a sancționat în 2009, perioadă vizată de ancheta DIICOT, cu avertisment scris conducerea BCR Asigurări de Viață după ce a constatat că societatea a făcut plăți înainte de termenul prevăzut de lege pentru 34 de polițe de viață facultative, potrivit ASF, informează Mediafax.
„În cazul BCR Asigurări de Viață, în intervalul august-septembrie 2009 (perioadă care face subiectul anchetei DIICOT), CSA – entitate care a fost comasată în ASF – a efectuat un control inopinat la companie. În obiectul controlului a intrat și verificarea prevederilor contractuale cu privire la răscumpărările parțiale și a plăților efectuate pentru contractele de asigurare încheiate. Controlul a constatat printre altele că pentru un număr de 34 de contracte de asigurare cu clauză suplimentară de beneficii, societatea a efectuat 399 de răscumpărări parțiale mai devreme de 6 luni de la data încheierii contractului de asigurare, faptă ce constituie contravenție”, se arată într-un comunicat al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
În urma controlului, se mai spune în comunicat, instituția a sancționat cu avertisment scris membrii Directoratului BCR Asigurări de Viață, conform politicii de sancționare graduală și progresivă, obligând totodată societatea să informeze Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cu privire la modul de îndeplinire a măsurilor stabilite prin procesul verbal de control.
Polițele de viață încheiate de BCR Asigurări de Viață sunt asigurări facultative în care drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare.
„Prin urmare, drepturile asiguraților la răscumpărări parțiale sau totale sunt prevăzute în contractele de asigurare, dar trebuie să respecte prevederile legale. Acestea se referă la interzicerea răscumpărărilor parțiale mai devreme de 6 luni de la încheierea contractului”, se mai spune în comunicatul ASF.
Legislația spune că orice altă plată indiferent de forma sub care este făcută de asigurător, diferită de indemnizația de asigurare sau reprezentând restituirea rezervei în condițiile legii, nu va putea fi efectuală mai devreme de 6 luni de la data încheierii contractului de asigurare.
„Tocmai pentru a preveni disimularea plăților de natură salarială făcute prin intermediul contractelor de asigurare (cu răscumpărare lunară), CSA a luat măsuri de reglementare încă din anul 2004 care limitau răscumpărările la un interval de minimum 6 luni de la încheierea contractului. Acestea au fost nuanțate în legislație în anul 2005 și preluate în Codul Civil”, se arată în comunicatul ASF.
„În competența ASF poate intra, în procedura de control, verificarea prevederilor contractuale cu privire la răscumpărările parțiale și a plăților efectuate pentru contractele de asigurare încheiate (respectarea termenului de 6 luni). Dar constătările de natură fiscală sau evaziune fiscală (cum sunt cele care reies din ancheta DIICOT) fac obiectul atribuțiilor autorităților subordonate sau coordonate de către Ministerul Finanțelor Publice. ASF poate sancționa asigurătorii pentru nerespectarea prevederilor privind termenele de răscumpărare, ceea ce a și făcut în trecut”, se mai spune în comunicatul ASF.
Autoritatea de reglementare invită publicul să facă distincția între activitățile economice care fac obiectul contravențiilor și pot fi puse în sarcina societăților de asigurări de către ASF și suspiciunile privind evaziunea fiscală care fac obiectul autorităților de control fiscal și sunt îndreptate împotriva unor agenți economici bănuiți că ar fi folosit contracte de asigurare pentru a disimula plăți salariale.
Un număr de 166 de percheziții au avut loc, marți, în București și în 26 de județe, la locuințe și la sediile a 112 firme, precum și la sediile unor filiale ale BCR Asigurări de Viață, pentru destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la șase milioane de euro.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, nouă filiale ale BCR Asigurări de Viață au fost percheziționate, marți, de procurorii DIICOT și de polițiști, fiind ridicați, în baza unor mandate de aducere, 21 de funcționari, dintre care cinci cu funcții de conducere, respectiv un director din București și patru directori zonali.
Perchezițiile se desfășoară în Capitală și în județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița, Brăila, Bihor, Caraș, Cluj, Constanța, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Maramureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Vrancea, fiind realizate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, împreună cu ofițeri de poliție judiciară de la B.C.C.O Târgu Mureș, potrivit unui comunicat al DIICOT.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii fac cercetări față de persoane cu atribuții de conducere și angajați ai unei societăți de asigurări, precum și față de reprezentanți ai unor societăți comerciale, care sunt suspectați că au constituit un grup infracțional organizat, în scopul obținerii unor importante beneficii financiare, prin sustragerea de la plata taxelor și a impozitelor aferente unor drepturi salariale.
Conform sursei citate, modul de operare este unul inedit, constând în acordarea disimulată a unei părți din drepturile salariale lunare, inițial prin încheierea de către angajator a unei polițe formale de asigurare de viață colectivă cu operatorul de asigurări, achitarea contravalorii polițelor de asigurare de către angajator, respectiv a primelor lunare aferente clauzei EB (economisire-beneficii), urmate imediat, în cursul aceleiași zile sau în ziua următoare, de „răscumpărarea clauzei suplimentare” și, implicit, plata cuantumului primelor de asigurare de către asigurător direct în conturile angajaților – beneficiarii de fapt ai respectivelor contracte de asigurare, care primeau aceste plăți ca fiind parte din veniturile salariale.
După reținerea unui comision de aproximativ 10% din valoarea primei, primele de asigurare erau returnate în conturile angajaților, cu o frecvență lunară, sub formă de răscumpărare, aceasta reprezentând de fapt o formă mascată de plată a drepturilor salariale și în același timp o modalitate de sustragere de la plata contribuțiilor aferente salariilor acordate.
Astfel, prin această metodă, salariații primeau o parte din indemnizația lunară cu eludarea plății taxelor aferente acestor drepturi salariale, costul pentru angajator reprezentându-l doar comisionul de 10% către asigurator.
Potrivit unui comunicat al BCR Asigurări de Viață, asigurătorul a predat DIICOT Târgu Mureș înscrisuri și informații în cadrul investigației, sprijină această acțiune și cooperează cu reprezentanții instituției, a anunțat asigurătorul, care precizează că „niciun membru al conducerii societății nu a fost vizat de acțiunea desfășurată”.
„În cursul zilei de marți, 9 iulie, BCR Asigurări de Viață a răspuns solicitărilor DIICOT Târgu Mureș de predare a unor inscrisuri și informații în cadrul unei acțiuni de investigație pe care această instituție o desfășoară. Din documentele prezentate de DIICOT până la acest moment, rezultă că societății noastre nu i se aduc învinuiri. Societatea și-a exprimat sprijinul și cooperarea deplină pentru investigația derulată de DIICOT. (…) Arătăm, de asemenea, că niciun membru al conducerii societății nu a fost vizat de acțiunea desfășurată”, se arată într-un comunicat al BCR Asigurări de Viață.
De asemenea, se mai spune în comunicatul BCR Asigurări de Viață, compania prezumă faptul că modul de lucru al angajaților și partenerilor săi contractuali este deplin legal până la proba contrarie, motiv pentru care își exprimă sprijinul și față de aceștia.
BCR Asigurări de Viață este unul dintre primii trei jucători pe piața de profil după nivelul primelor subscrise în 2012, care au atins 425,2 milioane de lei, potrivit datelor companiei.
Compania este membră a grupului financiar Vienna Insurance Group (Austria), care mai deține pe piața locală Asirom și Omniasig (fosta BCR Asigurări).
Acționarii asigurătorului român sunt Vienna Insurance Group AG – 91,31%, Banca Comercială Română – 5,41% și mai multe persoane fizice – 3,28%.