Jean-Claude Juncker, premierul Luxemburgului timp de 18 ani și veteran al liderilor europeni, a fost constrâns să demisioneze miercuri după pierderea aliaților săi socialiști în urma unui scandal legat de serviciul de informații, relatează AFP.
În timp ce socialiștii au depus o moțiune solicitând disoluția Camerei deputaților și organizarea alegerilor anticipate în decurs de trei luni, Juncker a anunțat că își va înainta demisia șefului de stat joi dimineață după un consiliul al guvernului.
„Voi convoca un consiliul al guvernului mâine la ora 10:00 și voi prezenta demisia guvernului Marelui Duce”, a declarat Juncker în fața deputaților după șapte ore de dezbatere.
„Constat că o majoritate a Camerei dorește alegeri anticipate”, a adăugat acesta. Socialiștii, partenerii partidului său creștin social în cadrul coaliției , au depus anterior o moțiune solicitând alegeri anticipate, în paralel cu o altă moțiune a opoziției.
O comisie de anchetă parlamentară a fost formată în decembrie 2012 după dezvăluirea unor nereguli și practici frauduloase comise în anii 2004-2009 de către serviciul de informații, plasat sub autoritatea premierului.
BIOGRAFIA lui Jean-Claude Juncker, ultimul arhitect al construcției europene
Inamovibilul premier al Luxemburgului, aflat la conducerea Guvernului de peste 18 ani, Jean-Claude Juncker, care și-a anunțat miercuri seara demisia, a fost decanul liderilor europeni și ultimul arhitect al construcției europene, relatează AFP.
La doar 58 de ani, Juncker deține recordul longevității la conducerea unui Guvern european. El a devenit premier în ianuarie 1995, atunci când François Mitterrand și Helmut Kohl erau încă la putere.
Prin urmare, a simțit pe propria piele profunda transformare a Uniunii Europene (UE), eșecul Tratatului Constituțional în 2005, intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona patru ani mai târziu, apoi criza datoriilor și salvarea euro, o sarcină căreia i s-a consacrat cu ardoare timp de opt ani.
Unii i-au reproșat că a devenit nepăsător față de Marele Ducat în detrimentul Europei și că, astfel, a dat dovadă de neglijență în legătură cu abaterile serviciului său de informații, care au provocat îndepărtarea sa de la putere. Jean-Claude Juncker, membru al Guvernului în ultimii 30 de ani, este, totuși, figura de prim-plan a politicii Luxemburgului, unde își păstrează popularitatea, în pofida scandalului.
„Trecând în revistă ultimii 30 de ani, aș spune că pentru primii zece ani ar fi trebuit să fiu mai indulgent față de ceilalți. Iar pentru ultimii trei ani, ar fi trebuit să fiu mai puțin indulgent”, a admis el recent.
European convins, el s-a considerat tot timpul la intersecția drumurilor franco-germane. „Când vreau să vorbesc în franceză, gândesc în germană, când vreau să vorbesc în germană, gândesc în franceză, iar, în final, sunt de neînțeles în toate limbile”, a spus el într-o zi, cu legendarul său simț al umorului.
Apropierea de marii săi vecinii nu l-a împiedicat să-i critice, ca atunci când a apreciat că „orchestra franco-germană nu va avea niciodată calitatea de a impresiona melomanii politici”.
Juncker, liderul uneia dintre cele mai mici țări (537.000 de locuitori) din UE, nu a ezitat niciodată să ridice tonul la adresa capitalelor, mai ales pentru a refuza un eventual dictat franco-german. El „are două defecte catastrofale: are o opinie și o exprimă”, a spus un oficial european într-o zi.
Modul său de a vorbi deschis l-a costat probabil postul de președinte al Consiliului European, în 2009. El a pus această înfrângere pe seama opoziției președintelui francez de atunci, Nicolas Sarkozy, care nu-l plăcea, și a cancelarului german Angela Merkel.
Menirea a a fost întotdeauna promovarea construcției europene, cu o viziune federalistă, fapt ce i-a adus în 2006 prestigiosul Premiu Carol cel Mare pentru merite în unificarea europeană.
Cu toate acestea, a reușit să îmbine idealismul cu un simț profund al realității, mai ales în serviciul intereselor țării sale, al cărei secret bancar l-a apărat tot timpul. „Pentru mine, Europa este un amestec de acțiuni concrete de efectuat și convingeri puternice, chiar aproape arzătoare”, mărturisea el recent pentru un post de televiziune german. „Dar convingerile puternice nu aduc nimic când nu există pragmatism”, a adăugat el.
Copilărind după cel de-al Doilea Război Mondial, în care tatăl său a fost înrolat în trupele Wehrmacht-ului, Jean-Claude Juncker, născut la 9 decembrie 1954, a considerat întotdeauna că interesele țării sale sunt inevitabil legate de cauza europeană.
Dacă tatăl său a „jucat un rol important” în viața sa, acesta a fost exercitat, cu siguranță, în calitate de sindicalist și de metalurgist. O moștenire care face din acest fumător împătimit, amator de coniac, un bărbat cu profil politic atipic. Deși este o figură importantă a Partidului Creștin-Social luxemburghez, de dreapta, el nu ascunde neîncrederea pe care i-o inspiră costurile liberalismului.
Recent, el sublinia necesitatea de a acorda o atenție mai mare dimensiunii sociale, „copilul sărac al Uniunii Economice și Monetare”. „Juncker este creștinul-democrat cel mai socialist care există”, conchide șeful ecologiștilor din Parlamentul European, Daniel Cohn-Bendit. Cu excepția unei scurte perioade de întrerupere la începutul anilor 2000, Juncker a guvernat Luxemburgul împreună cu socialiștii.
Gaidau Ion, [email protected]