Vot istoric: Irlanda a legalizat avortul în circumstanțe limitate

Vot istoric: Irlanda a legalizat avortul în circumstanțe limitate
Publicat: 12/07/2013, 10:47
Actualizat: 29/07/2014, 17:26

După două zile de dezbateri intense, politicienii irlandezi au votat noaptea trecută legea privitoare la avort, scrie Daily Mail. Noua lege le va permite femeilor să avorteze dacă sănătatea lor este pusă în pericol sau dacă au tendințe suicidale.

În favoarea legii au votat 127 de parlamentari., împotrivă 31.

Controversele din jurul acestei inițiative i-au determinat, însă, pe aceștia să prelungească dezbaterile cu încă o zi, conform The Guardian.

„Au fost foarte puține legi, probabil din ultimii 40 de ani, care au stârnit o dezbatere și o consultare de asemenea proporții”, a declarat Enda Kenny pentru The Guardian.

Dezbaterile trebuiau să se încheie miercuri, dar opoziția a fost atât de puternică încât abia în noaptea de joi spre vineri au ajuns la un acord. Numeroși protestatari au invadat străzile Irlandei. Subiectul este cu atât mai dificil cu cât avortul, chiar și în condiții extreme, are un important oponent în Biserica Irlandeză Catolică.

„Avortul va rămâne un act criminal sub această lege, cu 14 ani de închisoare pentru femei și doctorii lor – inclusiv femeile care au folosit medicamente. Alături de responsabilitatea doctorilor și a spitalelor de a justifica deciziile de întrerupere a sarcinii, acest fapt va pune presiune pe doctori și îi va determina să amâne luarea unei decizii până când riscul femeii nu va mai fi o cauză – și atunci ar putea fi prea târziu”, a declarant Joan Collins, citat de Guardian.

Atitudinea Irlandei față de avort a devenit un subiect de interes pentru întreaga lume anul trecut, când medicul dentist de origine indiană Savita Halappanavar a murit la un spital din Galway. Soțul ei a spus că a cerut întreruperea sarcinii după ce femeia a suferit un șoc septic, dar personalul medical a refuzat cererea.

(Elena Anghelina)

DĂ LIKE PAGINII GÂNDUL EXCLUSIV PENTRU JURNALISM DE CALITATE: REPORTAJE, ANCHETE, ANALIZE ȘI COMENTARII, NUMAI PE GÂNDUL EXCLUSIV

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...