Fenechiu, ministru al Transporturilor până în ziua condamnării, părăsește Guvernul Ponta

Fenechiu, ministru al Transporturilor până în ziua condamnării, părăsește Guvernul Ponta
Publicat: 12/07/2013, 16:05
Actualizat: 20/03/2017, 16:16

Liberalul Relu Fenechiu părăsește Guvernul Ponta în ziua în care a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Tranformatorul”, după ce a fost susținut până în ultima clipă atât de către președintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, cât și de premierul Victor Ponta.

Vicepreședintele PNL Relu Fenechiu, considerat unul dintre cei mai „grei” membri ai partidului, adeptul conducerii cu „mână de fier”, este ministru al Transporturilor din decembrie 2012, de la formarea Guvernului USL. De la preluarea mandatului, cel mai important subiect de care a fost legat numele său este privatizarea CFR Marfă, proces aflat încă în derulare și a cărui finalizare are implicații privind relația României cu FMI.

Președintele Băsescu și opoziția s-au exprimat în mai multe rânduri în legătură cu faptul că Fenechiu este membru în Guvern în condițiile în care există un proces penal în care este implicat, Cu toate acestea, atât premierul Victor Ponta cât și președintele Senatului, liderul liberal Crin Antonescu, l-au susținut pe vicepreședintele PNL, cu precizarea că acesta va pleca de la Palatul Victoria dacă va fi condamnat.

Pe 21 iunie 2013, președintele PNL susținea, într-o conferință susținută împreună cu Relu Fenechiu, că liberalul este „un ministru excelent, cu un mandat exemplar”. „Nu avem altceva decât să sperăm că justiția va fi dreaptă și că această justiție dreaptă îl va declara nevinovat. Mai mult nu avem ce să comentăm”, afirma Crin Antonescu la acea dată. Tot cu acea ocazie, Antonescu reitera, răspunzând unei întrebări, că în situația unei condamnări, ministrul Fenechiu trebuie să părăsească Guvernul.

De asemenea, premierul Victor Ponta s-a exprimat, în câteva ocazii, în legătură cu situația ministrului Transporturilor în cele două cazuri posibile: „Am discutat de mai multe ori, și cu Băsescu, și cu Antonescu, și cu Fenechiu: în momentul în care Curtea Supremă se va pronunța în dosarul lui Fenechiu, sunt două variante, dacă îl condamnă în primă instanță – ceea ce, sigur, nu-mi doresc – în acea zi Fenechiu va demisiona, dacă îl achită, m-aș bucura și cred că foarte mulți dintre cei care l-au criticat în această perioadă își vor da seama că au greșit”.

Relu Fenechiu are 48 de ani, este de profesie inginer specializat în tehnologia construcției de mașini, este lider al PNL Iași și se află la al patrulea mandat de deputat.

După ce a devenit parlamentar, a urmat cursuri de masterat în marketing, economia și managementul mediului, dar și un doctorat privind „Strategii de adecvare a organizațiilor la situațiile de risc și criză”.

În vara anului 2012, Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de DNA în dosarul „Transformatorul”, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată și complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

DNA a susținut că prejudiciul total se ridică la 6.406.976 lei fără TVA, în dosar fiind implicați și alți trei foști directori ai Sucursalei de Întreținere și Servicii Energetice Electrice Moldova.

Conform declarației de avere, vicepreședintele PNL are trei case de locuit, două în Iași și una în Roșia Montană, două case de vacanță în Iași și Bacău, dar și un apartament în Abrud (Alba). Fenechiu mai deține 4.668 de metri pătrați teren intravilan în Iași, 4.500 de metri pătrați în Dărmănești (Bacău) și 10.200 de metri pătrați în Roșia Montană (Alba). El mai are trei autoturisme, Mercedes, BMW și Hyundai, dar și bijuterii și obiecte de artă în valoare de 80.000 de euro.

În ceea ce privește economiile bancare, Fenechiu înregistrează 42.272 de lei în două conturi curente. Este acționar la două societăți comerciale, respectiv SC Fene Grup SA (96%) și SC La Rocca SRL (50%).

În același timp, Fenechiu a contractat în 2006 un credit scandent la 20 de ani, din care mai are de achitat 43.666 de euro.

În ceea ce privește veniturile realizate în ultimul an, pe lângă indemnizația de deputat, vicepreședintele PNL a mai obținut din dividendele aferente anului 2011 – 1.531.841 de lei, iar în 2012 – 405.250 de lei, de la Fene Grup SA, societate care a înregistrat o serie de contracte cu societăți de stat și autorități publice. De asemenea, mai are de ridicat dividende de 195.869 de lei de la SC Tehnorom SRL.

Fenechiu a devenit membru al PNL în 1996, iar din 2004 este președintele filialei PNL Iași. În același an a fost ales deputat, apoi reales în această demnitate în 2008, dar și în 2012. El a obținut poziția de vicepreședinte al PNL în 2008 și și-a dovedit abilitatea, la începutul lui 2009, de a schimba tabăra în PNL, imediat după negocierile eșuate între Călin Popescu Tăriceanu și PDL privind formarea unui noi Guvern. Primul semnal pentru organizarea congresului în care Tăriceanu urma să piardă șefia partidului îl dădu-se indirect finul lui Fenechiu, Valerian Sălăvăstru. Acesta îi reproșa președintelui PNL, din postura de fost secretar coordonator al PNL Iași, că nu ar fi avut mandat din partea partidului în momentul în care a decis ca partidul să rămână în opoziție.

Până atunci, în guvernarea Tăriceanu filiala PNL Iași condusă de Fenechiu a beneficiat de două posturi ministeriale, respectiv cel al lui Varujan Vosganian și Cristian Adomniței.

La momentul Congresului din 2009, Fenechiu împreună cu Ludovic Orban, Norica Nicolai, Radu Stroe au ales să-l sprijine pe Antonescu împotriva lui Tăriceanu, în perspectiva alegerilor prezidențiale.

Ulterior, Fenechiu s-a numărat între cei care au rămas în echipa lui Antonescu și după pierderea alegerilor prezidențiale din 2009, fiind ales din nou vicepreședinte al PNL la congresul din 2010.

Totodată, liderul PNL Iași s-a aflat între cei care au finanțat, pe datorie, campania la prezidențiale a președintelui PNL. Firma dețintă de Fenechiu, SC La Rocca SRL, a somat după alegeri PNL să plătească o datorie de 947.000 de euro, constând într-o datorie a partidului pentru un contract de furnizare de materiale electorale.

Relu Fenechiu a fost coordonatorul campaniei PNL la referendumul din 2012 pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Verificarea ITP, în continuare blocată. RAR a anunțat când se va remedia problema
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi...