Fostul președinte egiptean Mohamed Morsi, interogat în legătură cu circumstanțele în care a evadat din închisoare în 2011

Fostul președinte egiptean Mohamed Morsi, interogat în legătură cu circumstanțele în care a evadat din închisoare în 2011
Publicat: 14/07/2013, 13:57
Actualizat: 25/03/2019, 23:26

Procurorii egipteni l-au interogat duminică pe fostul președinte Mohamed Morsi în legătură cu circumstanțele în care a evadat din închisoare în 2011, existând suspiciuni că ar fi fost ajutat de Hezbollah și Hamas, în timpul revoltei care a condus la înlăturarea fostului președinte Hosni Mubarak.

Potrivit AFP, Morsi și alți lideri ai mișcării Frații Musulmani au fost interogați într-o locație secretă în legătură cu circumstanțele evadării din Penitenciarul Wadi Natrun, situat la periferia capitalei.

Ancheta are rolul de a stabili dacă Morsi și apropiații lui au beneficiat de ajutorul mișcării șiite libaneze Hezbollah și al organizației radicale palestiniene Hamas. Justiția egipteană a stabilit în iunie că cele două organizații fundamentaliste au fost implicate în evadare.

În paralel, Parchetul General din Egipt anchetează o serie de sesizări împotriva fostului președinte islamist Mohamed Morsi și a liderilor mișcării Frații Musulmani. Sesizările conțin acuzații referitoare la presupuse activități de spionaj, instigare la uciderea protestatarilor, atacarea unităților militare. De asemenea, există plângeri privind starea deplorabilă a economiei Egiptului.

Mohamed Morsi a fost demis de armată pe 3 iulie și este în detenție preventivă. Statele Unite au cerut eliberarea fostului președinte.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Cea mai mare dezamăgire din viața lui Ilie Năstase. Are sufletul bucăți
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...