Femeia care și-a înjunghiat în piept fiica de șapte ani, arestată pentru tentativă de omor calificat

Femeia care și-a înjunghiat în piept fiica de șapte ani, arestată pentru tentativă de omor calificat
Publicat: 16/07/2013, 21:05
Actualizat: 05/02/2016, 16:40

Femeia din Bacău care și-a înjunghiat în piept fiica de șapte ani a fost arestată preventiv, marți, pentru tentativă de omor calificat, după ce, într-o primă fază, mama copilei fusese internată la Secția de Psihiatrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, procurorii au mers în instanță cu propunerea de arestare preventivă pe motiv că femeia reprezintă un real pericol social, în condițiile în care și-a înjunghiat în piept, în zona inimii, fetița de șapte ani, cu intenția de a o ucide.

De altfel, după ce și-a rănit grav fiica, băcăuanca a încercat să se sinucidă cu același cuțit de bucătărie.

„Procurorul de caz a mers cu propunerea de arestare preventivă întrucât starea de pericol în cazul femeii persistă. Nu putem risca să o lăsăm în libertate, mai ales că nu s-a stabilit dacă avea sau nu discernământ atunci când și-a înjunghiat fiica. În declarațiile date până acum, femeia nu a avut un motiv întemeiat pentru care a recurs la gestul extrem, spunând doar că a încercat să scape de greutăți”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, Felix Bănilă.

Reținută inițial pentru 24 de ore, femeia a fost prezentată în fața instanței de judecată, cu propunerea de arestare preventivă. Magistrații Tribunalului Bacău au admis cererea procurorilor și au emis mandat de arestare preventivă pe numele băcăuancei pentru 29 de zile, sub acuzația de tentativă de omor calificat.

Fetița de șapte ani, din localitatea băcăuană Parincea, a ajuns în stare gravă la spital, în șoc emoțional și cu sângerare puternică în piept, după ce a fost înjunghiată de către mama ei cu un cuțit în zona inimii.

Martoră la incident, bunica fetiței a sunat la numărul de urgență 112 și a solicitat intervenția unei ambulanțe, copila fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

Și mama copilei a fost transportată la spitalul din Bacău, fiind internată la Secția Psihiatrie, cu diagnosticul de tulburare psihică severă. Potrivit medicilor băcăuani, femeia este la prima internare la secția de psihiatrie, chiar dacă familia susține că a mai avut excese de furie în ultima perioadă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Silviu Prigoană, conștient că nu va mai trăi mult. Ce i-a agravat starea de sănătate
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?