Peste 1.100 de persoane suspectate de furt, dintre care 610 imigranți români, au fost arestate în ultimul an la Dublin, anunță autoritățile irlandeze, citate de site-ul publicației Irish Independent.
Operațiunea autorităților irlandeze a început în vara anului trecut, vizând în principal hoții de buzunare.
Însă, în pofida numărului mare de arestări, autoritățile nu văd o diminuare a numărului delictelor de acest fel.
„La sfârșitul săptămânii trecute, au fost arestați 11 români suspectați de furturi din buzunare, situație care arată că problema este departe de a fi rezolvată”, afirmă o sursă din cadrul poliției irlandeze.
„Au fost arestați peste 610 români și alte 100 de persoane din numeroase alte țări, inclusiv din Bulgaria și Algeria, restul fiind irlandezi”, adaugă sursa citată.