„Am reiterat solicitarea noastră cu privire la un acord amiabil. Așteptăm un răspuns imediat” din partea tribunalului, a declarat Francesco Pepe, unul dintre avocații comandatului italian Schettino, considerat drept principalul vinovat al unui naufragiu care s-a soldat cu 32 de morți, în ianuarie 2012.
Un alt avocat, Domenico Pepe, a precizat că apărarea propune o pedeapsă de trei ani și cinci luni de închisoare pentru Francesco Schettino, în schimbul recunoașterii parțiale a culpabilității acestuia în producerea catastrofei.
În timp ce apărarea face tot posibilul pentru a limita pedeapsa clientului său, victimele naufragiului au venit să ceară dreptate la deschiderea procesului comandantului Schettino, aflat singur pe banca acuzaților.
„Suntem aici astăzi pentru a obține dreptate pentru victime și mai ales pentru cei care vor trebui să-și trăiască restul vieții cu un sentiment de teamă”, a declarat pentru AFP Francesco Di Ciollo, un avocat care reprezintă două victime italiene.
Peste 400 de martori și 250 de părți civile vor fi citate în cadrul acestui proces-fluviu, prevăzut să dureze mai multe luni.
Vizat de critici și supranumit „omul cel mai detestat din Italia” sau „căpitanul laș”, Francesco Schettino este cercetat pentru omucidere multiplă din culpă, abandonarea navei și daune provocate mediului.
„El nu a abandonat nava. În cazul în care comandantul ar mai fi rămas zece minute în plus pe navă, ar fi căzut în apă și nu ar fi putut să gestioneze evacuarea”, a dat asigurări Donato Laino, unul dintre avocații săi.
În schimb, alte cinci persoane – directorul unității de criză al navei Costa, timonierul indonezian și alți trei membri ai echipajului – puse sub acuzare în acest caz au obținut aprobări de la Parchet să-și negocieze pedeapsa cu tribunalul. Justiția se va pronunța sâmbătă în cazul lor.
„Este nedrept, deoarece ei propun sentințe care nu se compară cu responsabilitatea lor enormă. Cel mai mare responsabil este compania Costa Concordia, dar ea nu se află pe banca acuzaților”, a declarat Massimiliano Gabrielli, membru al unui grup de avocați numit „dreptate pentru Concordia”, care reprezintă o sută de pasageri. De aceeași părere este și președinta franceză a colectivului SOS Concordia, care a refuzat să se deplaseze la un proces „trucat”. „Căpitanul a făcut doar o manevră autorizată de Concordia”, a spus ea pentru AFP.
În aprilie, compania a fost condamnată să plătească o amendă în valoare de un milion de euro la capătul unei proceduri negociate în cursul căreia și-a recunoscut responsabilitatea administrativă, ceea ce îi permite să scape de un proces penal.
Tânăra din Republica Moldova care se afla pe punte alături de căpitan în momentul naufragiului, Domnica Cemortan, care consideră, de asemenea, că Francesco Schettino „nu este unicul responsabil”, este citată ca martor.
În cursul nopții de 13 ianuarie 2012, Costa Concordia, un pachebot cu o greutate de 114.500 de tone, s-a lovit de o stâncă și a eșuat la câțiva zeci de metri de insula toscană Giglio, având la bord 4.229 de persoane, dintre care 3.200 de turiști. Treizeci și două de persoane au murit, dintre care două nu au mai fost găsite. Printre cele 250 de părți civile se numără și compania Costa Crociere (grupul Carnival), proprietara navei, statul italian, precum și Insula Giglio, lângă al cărei port se află nava enormă, înclinată pe o parte. Potrivit avocatului Ministerului Mediului, Patrizia Pena, pentru moment, pagubele sunt evaluate la 12,5 miliarde de euro, însă cifra ar putea fi mult mai mare.
În plus, zeci de supraviețuitori cu depus plângeri în tribunale civile împotriva companiei Costa. Majoritatea persoanelor care nu au fost rănite sau nu au pierdut rude au acceptat indemnizația standard de aproximativ 11.000 de euro propusă de Costa.
Ridicarea navei, un adevărat proces tehnic amânat de mai multe ori, este prevăzută pentru septembrie, dar nici acest termen nu este sigur.