McDonald’s își extinde rețeaua. Compania a decis să deschidă noi restaurante în Vietnam. Primul restaurant va fi deschis anul viitor în Ho Chi Minh. Cel care a cumpărat franciza în statul comunist este Henry Nguyen, fiul vitreg al premierului din această țară, Nguyen Tan Dung.
Henry Nguyen a lucrat într-un restaurant McDonald’s în perioada în care a locuit în SUA. S-a întors în Vietnam în urmă cu 10 ani.
„Încă de la întoarcerea mea în Vietnam, în urmă cu zece ani, am visat să deschid un restaurant în țara mea natală”, a declarat Nguyen, citat de Sky News.
KFC, Burger King, Subway și Pizza Hut au deja restaurante în acest stat, iar acestea se bucură de un real succes, mai ales printre tinerii vietnamezi.