Economia României ar putea crește în acest an cu o rată mai mare față de cea de 1,6% prognozată, după o majorare a Produsului Intern Brut de 2,4% în primul semestru față de aceeași perioadă a anului trecut, a declarat premierul Victor Ponta, într-un interviu pentru Bloomberg și preluat de Mediafax.
La sfârșitul lunii iulie, Executivul va efectua prima rectificare a bugetului din acest an.
Comisia Europeană anticipează că economia României va crește cu 1,6% în acest an, în linie cu estimările FMI și ale Guvernului, și cu 2,2% anul viitor. FMI estimează o creștere de 2% pentru 2014.
Banca Mondială se așteaptă la un avans economic de 1,7% în acest an și de 2,2% anul următor, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare este cea mai pesimistă, luând în calcul un avans al PIB de 1,4% în acest an și de 2,2% anul următor.