HARTA MITEI în lume. Unde dau șpagă românii și care sunt cele mai corupte instituții publice

Publicat: 18/07/2013, 18:15
Actualizat: 07/08/2014, 00:18

Un procentaj de 17% dintre românii care au participat la un sondaj publicat recent de Transparency International au admis că anul trecut au dat mită când au apelat la servicii publice din domenii precum medical, judiciar, poliție, educație, dar și utilități și servicii publice legate de plata taxelor.

Spre comparație, în Bulgaria procentajul este de 8%, în Ungaria – 12%, iar Turcia -21%.

Sursa Transparency International

Între statele percepute cu cea mai redusă corupție la nivelul serviciilor publice se numără Australia, Canada, Danemarca, Finlanda, la polul opus aflându-se țări precum Sierra Leone, Liberia și Yemen.

La nivel mondial, sondajul mai relevă că poliția a fost instituția unde cei mai mulți au dat mită în ultimul an, urmată de sistemul judiciar.

Trei sferturi dintre românii care au răspuns la sondajul Transparency International sunt de părere că partidele politice sunt corupte sau foarte corupte. 68% dintre respondenți consideră că în România Parlamentul este corupt sau foarte corupt, în timp ce 58% dintre participanți au declarat că în România sistemul judiciar este corupt. Mai mult de jumătate dintre răspunsuri au aparținut unor persoane care cred că polițiștii sunt corupți sau foarte corupți.

La întrebarea cât de mult a crescut nivelul corupției în ultimii doi ani, 43% dintre români au spus că în opinia lor corupția a crescut foarte mult, în timp ce o cincime dintre participanți au menționat că în ultimii doi ani corupția a crescut puțin.

Răspunsurile la întrebarea cum s-a schimbat nivelul corupției în țara dvs în ultimii doi ani sunt reflectate în infograficul de mai jos:

Sursa Transparency International//

Aproape 7 din zece respondenți spun că în România corupția în sectorul public este o problemă serioasă.

Patru din zece persoane chestionate cred că acțiunile întreprinse de Guvernul român în lupta cu corupția sunt ineficiente.

Sondajul, denumit Barometrul Corupției Globale, realizat de Transparency International (TI), a fost realizat pe un eșantion de 114.000 persoane din 107 țări.

Procentul persoanelor care au admis că au dat mită atunci când au apelcat la servicii publice este reflectat în infograficul de mai jos:

Sursa Transparency International

Sondajul a arătat că, la nivel mondial, una din patru persoane a plătit mită în ultimele 12 luni atunci când a avut nevoie de servicii ale instituțiilor publice.

În 51 de țări, partidele politice sunt percepute ca fiind cele mai corupte entități, în timp ce 55% dintre respondenți au indicat că guvernele sunt conduse de grupuri de interese.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată