OMAR HAYSSAM, ADUS ÎN ROMÂNIA. Omul de afaceri, condamnat pentru terorism în cazul răpirii jurnaliștilor români în Irak, a fost predat Poliției

OMAR HAYSSAM, ADUS ÎN ROMÂNIA. Omul de afaceri, condamnat pentru terorism în cazul răpirii jurnaliștilor români în Irak, a fost predat Poliției
Publicat: 19/07/2013, 11:17
Actualizat: 31/01/2019, 21:52

Omar Hayssam a fost predat Poliției Române, vineri dimineață, anunță purtătorul de cuvânt al șefului statului, Bogdan Oprea, precizând că nu se pot oferi în acest moment informații suplimentare și menționând că președintele Băsescu mulțumește instituțiilor și ofițerilor implicați în operațiune.

Purtătorul de cuvânt al șefului statului, Bogdan Oprea, a precizat, pentru MEDIAFAX, că Omar Hayssam se află în acest moment în arestul Poliției Române, fiind predat polițiștilor la ora 6.40.

„Omar Hayssam se află în acest moment pe teritoriul României, în arestul Poliției. El a fost predat polițiștilor români la ora 6.40”, a menționat Oprea.

„În dimineața zilei de 19 iulie a.c., a fost predat Poliției Române domnul Omar Hayssam. Aducerea sub autoritatea instituțiilor statului român pentru a-și ispăși pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnaliști români răpiți în Irak stabilită de instanțele românești este rezultatul unor activități complexe desfășurate timp îndelungat de instituțiile de siguranță națională ale statului român”, afirmă purtătorul de cuvânt al președintelui Băsescu într-un comunicat de presă intitulat „Aducerea în România a domnului Omar Hayssam”.

De asemenea, el subliniază că detalii suplimentare privind acest subiect nu pot fi prezentate presei.

„Administrația Prezidențială înțelege interesul presei pentru acest subiect și dorința de a cunoaște detalii legate de operațiunea de aducere în țară a domnului Omar Hayssam, dar subliniază faptul că detalii suplimentare nu pot fi făcute publice”, se arată în comunicatul purtătorului de cuvânt.

Totodată, sunt menționate și mulțumirile șefului statului pentru instituțiile statului și ofițerii de poliție care „timp de mai bine de 5 ani au urmărit cu tenacitate” aducerea în țară a lui Hayssam.

„Președintele României, domnul Traian Băsescu, mulțumește instituțiilor și ofițerilor implicați în această amplă operațiune, care, timp de mai bine de 5 ani, au urmărit cu tenacitate să-l aducă în țară pe domnul Omar Hayssam pentru ispășirea pedepsei”, se mai afirmă în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.

Hayssam Omar este un om de afaceri sirian cu cetățenie română născut în 1963 în Siria. Conform afirmațiilor autorităEl a fost implicat în criza jurnaliștilor români răpiți în Irak în aprilie-mai 2005. Pe data de 13 iunie 2007 a fost condamnat de judecătoria competentă din România la pedeapsa maximă de 20 de ani de pușcărie și la o despăgubire de câte 2 milioane de lire pentru fiecare dintre cei trei jurnaliști răpiți în Irak în 2005.

Un subiect controversat a fost cel legat de modul în care Omar Hayssam a părăsit România. Președintele Traian Băsescu a declarat că acesta a plecat din țară într-o navă care transporta oi, iar Omar Hayssam a spus că de fapt a plecat din țară „ca un domn”, prin aeroport, fără probleme.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum s-a fotografiat Iulia Vântur cu tatăl lui Salman Khan de ziua lui: ”M-a făcut...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor