Beuran: Revenirea lui Omar Hayssam este o dovadă că medicina este foarte bună în România

Beuran: Revenirea lui Omar Hayssam este o dovadă că medicina este foarte bună în România
Publicat: 19/07/2013, 11:52
Actualizat: 27/09/2018, 21:21

Aducerea în țară a lui Omar Hayssam este un lucru foarte bun pentru medicină, este dovada că doctorii și-au făcut datoria și că medicina românească este foarte bună, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, profesorul Mircea Beuran, șeful Clinicii de chirurgie 2 de la Spitalul de Urgență Floreasca.

„Este dovada că medicina românească este foarte bună. Dovada că medicii români și-au făcut meseria profesionist. Eu l-am operat pe Omar Hayssam, intervenția chirurgicală fiind filmată de cei cărora conducerea Administrației Penitenciarelor le-a dat aprobare”, a spus Mircea Beuran.

El a adăugat că, în calitate de chirurg, s-a ocupat strict de operație, dar îngrijirile i-au fost acordate în Spitalul Penitenciar și la Institutul Oncologic.

„El a fost operat de mine, dar îngrijirile i-au fost date în Spitalul Penitenciar și la Oncologie. Operația s-a realizat în prezența celor pe care conducerea penitenciarelor i-a lăsat să filmeze. Faptul că este viu este dovada că medicina românească este foarte bună”, a mai spus Beuran.

Omar Hayssam a fost predat Poliției Române, vineri dimineață, a anunțat purtătorul de cuvânt al șefului statului, Bogdan Oprea, precizând ulterior că acesta se află în arestul Poliției, fiind predat polițiștilor la ora 6.40.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat că Omar Hayssam a fost dus în Arestul Poliției Capitalei, precizând că nu poate da amănunte privind operațiunea de aducere în țară a sirianului și nici de unde a fost adus acesta.

În martie 2005, jurnaliștii Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian au fost răpiți la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reținut și, deși Președinția anunța atunci că este acuzat de implicare în răpirea jurnaliștilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracțiuni economice, într-un alt dosar.

La aproape un an și o lună de la plasarea lui în arest, instanța a acceptat să îl elibereze, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse și arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operația pentru cancer la colon.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcții a șefilor SRI, SIE și DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga și Virgil Ardelean, dar și a procurorului general al României Ilie Botoș.

Omar Hayssam a fost dat în urmărire generală la nivel național și internațional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel București, în iulie 2006.

În 2008, Omar Hayssam a fost condamnat, în lipsă, la 20 de ani de închisoare pentru implicare în răpirea celor trei jurnaliști, cazul acestuia constituind o premieră în România.

Președintele Traian Băsescu declara, în 9 februarie 2011, la TVR, că Omar Hayssam „este bine-merci” și nu mai are cancer. Președintele preciza că partea română știe unde se află acesta, pentru că este subiect de discuție cu partea siriană. „Știm precis și unde este, și e bine-mersi, sănătos, nu are nici urme de cancer, nu mai e plin de metastaze, cum era când l-a operat unul din medicii faimoși ai patriei”, spunea atunci Băsescu.

Medicul Mircea Beuran declara atunci că operația la care a fost supus Omar Hayssam a fost filmată și văzută de de mai multe persoane ale justiției și din penitenciar. El preciza că s-au făcut și teste ADN care au arătat „că piesa care s-a scos din bolnavul Hayssam era cancer”.

Omul de afaceri sirian Omar Hayssan a fost operat pentru cancer la colon în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 22 iulie 2006, Mircea Beuran declara că operațiile la care a fost supus Omar Hayssam nu au relevat existența metastazei, însă boala nu a fost eradicată, ci se află sub tratament și nu se poate ști cum evoluează.

„Nici operația inițială, când a fost eliminată o porțiune din colon, dar nici cea făcută șase luni mai târziu, când a fost extirpat un ganglion, nu au indicat metastaza. Dar boala nu a fost eradicată prin operație, ci este doar sub tratament”, spunea atunci medicul.

Mircea Beuran l-a operat pe Omar Hayssam la Spitalul Penitenciar Rahova, la intervenție asistând specialiștii din cadrul spitalului penitenciar și directorul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, Dan Dermengiu, care a primit aviz să fie prezent la intervenție din partea procurorilor, el trebuind că completeze raportul medico-legal, împreună cu medicul de la penitenciar.

„Diagnosticul a fost pus de medici de la penitenciar, iar eu am fost solicitat numai pentru operație. Am acceptat să operez acolo, sub ochii tuturor. Pentru mine, era un pacient ca oricare altul”, spune Beuran.

Tratamentul și intervențiile chirugicale au fost realizate în unitatea sanitară a rețelei penitenciarelor. În perioada în care a stat în Spitalul Penitenciar Rahova, Hayssam a mers la Institutul Oncologic sub pază. După ce a fost eliberat din arest, Omar Hayssam a continuat investigațiile la Institutul Oncologic.

Comisia de expertiză medico-legală consemna, în raportul transmis în 2006, în cazul cererii de eliberare din arest a lui Hayssam, că tratamentul pentru Omar Hayssam nu poate fi realizat în rețeaua penitenciarelor, ci doar în unități oncologice aparținând Ministerului Sănătății.

Medicul care a reprezentat ANP în comisia Institutului Național de Medicină Legală și a semnat raportul de expertiză referitor la Omar Hayssam, George Enculesei, susținea în fața instanței Curții de Apel București că starea de sănătate a acestuia este bună și că își menține părerea că sirianul poate fi tratat în rețeaua medicală a penitenciarelor.

George Enculesei a semnat raportul oficial al expertizei medico-legale, emis la cererea Curții de Apel București, alături de o comisie de nouă medici, printre care prof. dr. Irinel Popescu, prof. dr. I. Bălănescu, prof. dr. Rodica Anghel și prof. dr. Dan Mircea Cheța.

Concluziile acestei comisii au fost că boala de care suferă Omar Hayssam (cancer la colon, operat în data de 18.01.2006) este „gravă, susceptibilă de complicații imprevizibile” și „nu poate fi tratată în cadrul rețelei sanitare a ANP”. Raportul preciza că stadiul afecțiunii impune instituirea unui tratament de specialitate, oncologic, care include cure periodice de chimioterapie.

În același raport este menționată și opinia medicului George Enculesei, potrivit căruia conducerile Spitalului Penitenciar Rahova și ANP au hotărât că pacientul poate fi tratat în cadrul rețelei sanitare a ANP. Acesta arăta că tratamentul oncologic va fi asigurat de ANP, prin internări periodice cu pază, într-o clinică cu profil oncologic aparținând Ministerului Sănătății.

Medicul a descris în fața instanței starea de sănătate a lui Hayssam ca fiind bună și a adus ca argumente în sprijinul opiniei sale rezultatele celor trei ecografii făcute post-operator și analizele de laborator din 15 martie 2006. Potrivit acestor acte medicale, ecografiile abdominale erau în limite normale, anemia a fost corectată, nu există o afectare hepatică și nu există metastază, procesul fiind localizat la nivelul unui segment din colon, arăta medicul.

Enculesei preciza că el a fost cel care a descoperit această afecțiune a lui Hayssam.

Medicul mai arăta că efectele negative ale tratamentului oncologic pe care îl va urma Hayssam pot fi combătute prin medicație, astfel cum s-a întâmplat și în cazul celorlalți deținuți aflați în situații similare lui.

Familia lui Hayssam a formulat atunci împotriva lui Enculesei o plângere pentru abuz în serviciu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?