Declarațiile lui Băsescu privind o „operațiune neautorizată”, preluate de presa internațională

Declarațiile lui Băsescu privind o operațiune neautorizată, preluate de presa internațională
Publicat: 20/07/2013, 11:17
Actualizat: 13/08/2014, 16:13

Declarațiile președintelui Traian Băsescu potrivit cărora autoritățile române au efectuat „o operațiune neautorizată” în străinătate pentru a-l captura pe Omar Hayssam, condamnat pentru răpirea a trei jurnaliști români în Irak în 2005, citate de AP și AFP, au fost preluate în presa internațională.

Președintele român a refuzat să dezvăluie unde a fost capturat Omar Hayssam, condamnat în absență, în 2007, la 20 de ani de închisoare, aflat în custodia poliției, scrie agenția Associated Press (AP), citată între alte publicații de ziarul american Washington Post și postul Fox News.

Jurnaliștii răpiți au fost răpiți după 55 de zilede captivitate, în 2005, precizează agenția.

„Cum aș putea să vă spun, când România a efectuat o operațiune neautorizată pe teritoriul altei țări?”, le-a răspuns Băsescu jurnaliștilor, comentariile sale sugerând că Hayssam a fost predat în mod neautorizat autorităților române, scrie AP.

Acesta a fugit din România în Siria în 2006, declanșând demisii la nivel înalt, directori ai unor servicii de informații și procurorul general fiind obligați să demisioneze în urma unor acuzații potrivit cărora au facilitat fuga, continuă AP, adăugând că, într-un interviu acordat în urmă cu doi ani, Băsescu a spus că România știe locul exact unde se afla omul de afaceri, care a obținut cetățenia română cu 24 de ani înainte să fugă.

Un purtător de cuvânt al președinției a refuzat, anterior, să spună dacă autoritățile de la Damasc l-au predat pe Hayssam, mai precizează AP.

„Nu confirm că Omar Hayssam a fost prins în Siria (…). Nu confirm că a fost repatriat în baza unui acord de extrădare”, a declarat Băsescu citat de AFP.

Agenția franceză adaugă că președintele Bashar al-Assad a declarat, în 2010, că Hayssam era încarcerat în Siria, dar fără să se angajeze să îl extrădeze, precizând că România a ratificat un acord de extrădare cu această țară anul trecut.

Aceasta citează, de asemenea, o declarație a purtătorului de cuvânt al președinției române, Bogdan Oprea, potrivit căruia fugarul a fost predat Poliției Române în urma unor „activități complexe întrerpinse de instituții ale securității naționaleși statului român”. Această declarație este citată și de postul panarab Al Arabiya,cu sediul în Arabia Saudită.

Hayssam a fost plasat în detenție provizorie, în România, în aprilie 2005, dar a fost eliberat din motive de sănătate un an mai târziu, precizează agenția franceză.

El a fugit din România la jumătatea lui 2006, în circumstanțe neelucidate. Fuga sa, în contextul în care era urmărit pentru fapte de „terorism”, a suscitat un vast scandal în țară și a provocat demisia șefilor serviciilor secrete și procurorului general, adaugă AFP.

Omul de afaceri a fost condamnat în contumacie, în 2006, la 20 de ani de închisoare pentru un „act terorist”, pentru organizarea răpirii a trei jurnaliști români în Irak. El vrea să părăsească România cu răscumpărarea cerută de răpitori.

În octombrie 2011, Hayssam a fost condamnat, de asemenea, în contumacie, la doi ani de închisoare pentru că a fugit din România, iar în noiembrie 2012 el a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru fraudă, mai precizează agenția franceză

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?