Incident la intrarea în Gara Focșani, după ce saboții de frână ai unui tren de călători s-au încins

Incident la intrarea în Gara Focșani, după ce saboții de frână ai unui tren de călători s-au încins
Publicat: 21/07/2013, 11:31
Actualizat: 29/07/2014, 19:27

Călătorii care circulau, duminică dimineață, în trenul interregio Iași – București au fost nevoiți să coboare din garnitură, la intrarea în Gara Focșani, după ce saboții de frână ai trenului s-au încins și au degajat mult fum, angajații CFR crezând inițial că este vorba despre un incendiu

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, incidentul la trenul Iași – București a fost semnalat la 112, duminică, la ora 10.03, transmite corespondentul Mediafax.

Inițial, s-a crezut că este vorba despre un incendiu care a cuprins garnitura, însă în urma verificărilor s-a constatat că, de fapt, unul dintre saboții de frână ai trenului s-au încins, degajând foarte mult fum care a creat panică printre călători.

Unii dintre călători au coborât din tren panicați de fumul care ieșea din garnitura cu care circulau, însă nu au existat răniți ori alte incidente neplăcute.

În cele din urmă, trenul și-a reluat drumul spre destinație la ora 10.30, reprezentanții CFR apreciind că garnitura ar putea înregistra o întârziere de cel mult 20 de minute ca urmare a incidentului petrecut în Gara Focșani.

Cristina Sterian, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Cartea de identitate, pe telefonul mobil! Un nou proiect al Guvernului
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
„De ce, Doamne, mi-ai luat sensul vieții?” Igor Cuciuc, distrus de durere după ce și-a...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...