Prima pagină » Vremea » VREMEA. Prognoza meteo pentru 23 și 24 iulie

VREMEA. Prognoza meteo pentru 23 și 24 iulie

VREMEA. Prognoza meteo pentru 23 și 24 iulie
VREMEA va fi în general frumoasă în următoarele două zilev și va deveni călduroasă îndeosebi în sudul și sud-vestul teritoriului.

VREMEA va fi în general frumoasă în următoarele două zile și va deveni călduroasă îndeosebi în sudul și sud-vestul teritoriului. Cerul va fi variabil spre senin, cu unele înnorări în nord, nord-est și la munte, potrivit prognozei ANM.

Marți, vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice pe arii restrânse în Moldova și în zona montană și izolat în Maramureș, Transilvania și nordul Dobrogei.

Miercuri, vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare la munte, dar și în regiunile estice. Temperaturile maxime vor fi de la 23 de grade în nordul Moldovei și în estul Transilvaniei până la 34 de grade în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei. Minimele termice se vor încadra între 10 și 20 de grade, ușor mai scăzute în depresiuni spre 7 grade.

În București, vremea va fi frumoasă și va deveni călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele