Cum privește Ponta ultimul Eurobarometru: 30% din totalul populației are încredere în Guvern

Cum privește Ponta ultimul Eurobarometru: 30% din totalul populației are încredere în Guvern
Publicat: 24/07/2013, 14:16
Actualizat: 25/03/2019, 22:57

Ultimul Eurobarometru arată o încredere în Guvern de 30% din totalul populației, deci cam 60% din cei care votează, ceea ce reprezintă de trei ori mai mult decât indicele de încredere în Guvernul Boc, a afirmat premierul Victor Ponta.

„Nu știu dacă trebuie să vă felicit, indiferent de cum se prezintă lucrurile în presă, într-o parte sau în alta: ultimul Eurobarometru arată o încredere în Guvern de 30% din totalul populației, deci cam 60% din cei care votează. Știu că e rușinos să mă compar cu guvernele anterioare, dar Guvernul Boc avea 10% încredere. În noiembrie aveam 20%, la începutul anului – 26, acum 30%, deci, există un sprijin important și un trend pozitiv, depinde la ce televiziune vă uitați, că puteți vedea «șocant, groaznic, cumplit». E cumplit, că avem de trei ori mai multă încredere decât Guvernul Boc, însă sunt multe alte lucruri pe care trebuie să le facem în continuare”, a spus Ponta miniștrilor, în ședința de guvern.

Peste două treimi (69%) din români nu au încredere în Guvern, în timp ce pentru Parlament nivelul de neîncredere este de 75%, potrivit unui sondaj Eurobarometru realizat în luna mai și dat publicității marți.

De asemenea, 26% din români afirmă că au încredere în Guvern și doar 16% au încredere în Parlamentul de la București. La nivelul UE, 71% din cetățenii europeni declară că nu au încredere în guvernele din țările lor și 66% și-au exprimat neîncrederea cu privire la parlamentele naționale.

Românii au ceva mai multă încredere în Uniunea Europeană decât media înregistrată în celelalte state membre. Astfel, 45% au declarat, potrivit sondajului, că au încredere în UE, iar 43% afirmă că nu au încredere. Pe de altă parte, rata de încredere în UE în rândul cetățenilor din celelalte 27 de state membre (inclusiv Croația) este de numai 31%, circa 60% din cetățenii europeni din aceste țări exprimându-și deschis neîncrederea în organismul de la Bruxelles.

Nivelul de neîncredere în UE a crescut cu 2% în România față de toamna anului trecut și cu 3% în restul țărilor membre.

Pe de altă parte, 47% din români consideră că Guvernul este instituția care trebuie să ia măsurile de reducere a efectelor crizei economice și financiare, față de media de numai 21% înregistrată în celelalte țări membre cu privire la așteptările față de măsurile guvernelor naționale.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 1.083 de persoane din România, în perioada 11-21 mai, eșantionul din restul țărilor UE fiind de 26.605 persoane.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Gestul complet ilegal în România. Ești condamnat pe loc la închisoare și îți pierzi drepturile
Vești teribile de la meteorologi. Totul se schimbă brusc
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...