Mărimea medie a cupelor la sutienele cumpărate de femeile din SUA a crescut în ultimii 20 de ani de la 30B (75C în Europa), la 34DD (75F) în 2013 transmite Huffington Post, care citează un sondaj realizat de producătorul de lenjerie intimă Intimacy.
Motivele creșterii sunt două: femeile din SUA au luat mult în greutate în ultimii ani, iar foarte multe au apelat la operații de mărire a sânilor.
Pentru acest sondaj, Intimacy a chestionat 60.000 de femei în 16 magazine dintre cele pe care le are în SUA.
Producătorii de lenjerie intimă spun că acum femeile preferă cupele mai mari, care sunt mai confortabile (spre deosebire de anii ’90), astfel încât au fost nevoiți să introducă noi mărimi.