După șapte luni în care i-a ținut în plan secund, premierul Victor Ponta le-a pus în mână lui Constantin Niță, Mariei Grapini, Anei Varga câte un minister în toată regula: cu sedii separate, personalitate juridică, Corp de Control, direcții independente și chiar câte un compartiment de informații clasificate. În loc de 16 ministere, Guvernul are, practic, în acest moment 19.
Miniștrii delegați vor avea primul și ultimul cuvânt în numirea șefilor autorităților din subordine, în deciziile privind achizițiile, în marile contracte. Până acum erau doar consultați, ministrul având decizia și semnătura finală. Fiecare va avea în subordine câte doi secretari de stat și un secretar general, iar Niță primește în plus un subsecretar de stat, ca secund.
Modificarea a fost operată prin trei Hotărâri de Guvern, oficializate pe 10 și pe 24 iulie, ocolind astfel pixul președintelui Traian Băsescu. O schimbare efectivă a structurii Guvernului, prin înființarea a trei noi ministere cu această titulatură, ar fi trebuit aprobată de Parlament și ar fi adus Guvernul din nou la mâna lui Băsescu pentru a semna decretul.
Potrivit unor surse politice, primul și-a cerut independența Constantin Niță, interesat să nu se mai calce pe picioare cu Varujan Vosganian și să gestioneze singur Energia. Avantajul acordat de Ponta mai întâi colegului său de partid a fost multiplicat ulterior să ajungă la toate formațiunile din USL. PSD, PNL și PC au câte un ministru delegat autonom.
Mai mult, în niciunul din cele trei ministere, fiind structuri nou-înființate, nu se mai aplică regula tăierii a 4% din posturi în jurul căreia Guvernul își face marea restructurare anunțată de Ponta.
Cum se călcau miniștrii pe picioare: „Când unul cerea ceva la juridic, i se spunea că se lucrează pentru celălalt”
Chiar dacă rămân cu titulatura de miniștri delegați, Niță, Grapini și Varga devin practic independenți de Varujan Vosganian și de Rovana Plumb. Altfel spus, ceea ce funcționa la mica înțelegere între miniștri acum este lege. Cei trei au ștampile și drept exclusiv de semnătură și funcționează ca miniștri „plini”, împărțind încă doar bugetul cu titularii de la Economie și de la Mediu și doar pentru scurt timp.
„S-a înțeles greșit că miniștrii Niță, Grapini și Varga au fost subordonați altor miniștri. N-au fost. Singura problemă era că s-a crezut că se face economie dacă vom ține direcții de suport comune – Direcția juridică și Direcția resurse umane. De fapt, când un ministru cerea ceva la juridic, i se spunea că se lucrează pentru celălalt, iar când cerea al doilea, se motiva că toată lumea e ocupată lucrând pentru al treilea. Am vrut să fie clar cine la cine răspunde!”, a explicat ministrul pentru IMM-uri, Turism și Mediu de Afaceri pentru gândul cum se traduce transformarea.
Maria Grapini spune că personalitatea juridică dă autonomie totală. „Acum suntem persoană juridică distinctă. Pot să mă mut din clădire dacă găsesc alt spațiu de exemplu. Eu nu doresc să plec, dar dacă aș dori, aș putea. Sigur că avem achizițiile distincte, direcție de investiții distinctă. E un minister în toată regula”, explică ministrul.
Ministere noi, sedii noi
Chiar dacă Grapini rămâne cu biroul pe Calea Victoriei, ministerul său, denumit doar în acte department, a primit trei sedii: unul în clădirea Agenției Naționale pentru IMM, altul în așa-numitul Hotel Viilor, aflat în construcție, altul în sediul Centrului Incubator de Afaceri (CIAF), niciunul nefiind însă central.
În cazul lui Niță, noua clădire în care și-a mutat departamentul poate rivaliza oricând cu ministerul de pe Calea Victoriei, unde a rămas Vosganian. Așa cum a fost trecut în documentele oficiale, Departamentul pentru Energie își are „sediul principal pe Calea Victoriei, dar poate funcționa și îm alte sedii”. În realitate, Constantin Niță s-a mutat, cu întreg Departamentul, de câteva luni, într-o clădire a ELCEN pe care a amenajat-o și a mobilat-o de la zero.
La fel, Apele, Pădurile și Piscicultura se mută de pe Bulevardul Libertății, unde își are biroul Rovana Plumb, pe Bulevardul Magheru, nr. 31, în mai vechea clădire a ROMSILVA, compania având un sediu nou. Mutarea a fost confirmată pentru gândul de ministrul Ana Lucia Varga.
Cum se împart banii: „La rectificare mergem pe bugetul total și, ulterior, va fi împărțit”
De foștii colegi de la vârful ministerului nu mai depind decât într-o sigură privință, și aceasta temporar: bugetul. „Voi avea buget delimitat pe ultimele luni ale anului. La rectificare mergem pe bugetul total și, ulterior, va fi împărțit”, spune Maria Grapini.
Miniștrii pentru Energie, Turism și Ape vor fi însă singurii care vor ieși de sub tutelă. Cei trei au fost de altfel cei pe care Ponta i-a trecut, la formarea Guvernului, în ultima clipă cu titulatura de delegat, altfel decât se negociase în USL. Justificarea sa de la acel moment era economia, pentru că, în felul acesta, își împărțeau funcționarii de la juridic sau resurse umane. „O parte semnificativă a miniștrilor și aici mă refer la miniștri pentru Energie, pentru IMM și Turism, pentru Ape, Păduri și Piscicultură, sunt miniștri delegați, pentru că am discutat cu ministrul Finanțelor și cu secretarul general al Guvernului și practic, în acest fel, au competențele lor, dar putem să folosim structurile de personal, de contabilitate și juridic unice. Nu trebuia să facem și nu era bine să facem noi structuri de contabilitate, de juridic și de personal„, spunea Ponta pe 20 decembrie 2012.
În șapte luni sitiuația s-a schimbat însă. „Nu e vorba de tensiuni. Eu cred că USL trebuie să meargă înainte ca și până acum. Am tot interesul să colaborez cu Varujan Vosganian. Dar din punct de vedere birocratic se simplifică foarte mult lucrurile. Fiecare din cele trei ministere va avea direcțiile lui suport și toate documentele vor ieși mult mai repede. Eu voi avea 136 de oameni, incluzând demnitarii. Nu sunt mulți, dar mă interesa să îi am clar delinitați, să știu că pot lucra distinct pe ce am de făcut”, arată Maria Grapini.
Cu ce se mută Grapini și Varga: oameni, mașini, agenții de stat
Așa cum au fost redactate hotărârile de Guvern, independența vine în 30 de zile. Pentru Grapini și Niță – până pe 10 august. Pentru Varga – până pe 24 august. În acest termen, noile departamente autonome își preiau personalul, mobilierul, documentele, mașinile.
Departamentul pentru IMM, Turism și Mediu de Afaceri va avea136 de posturi, inclusiv demnitarii și cabinetele acestora, 10 mașini cu câte 300 litri de combustibil pe lună fără cele ale demnitarilor și 8 oficii teritoriale pentru IMM plus Autoritatea Națională pentru Turism cu 153 de posturi, în subordine.
Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură primește 140 de funcționari din cei 744 ai Ministerului Mediului, patru mașini cu 500 de litri de combustibil lunar, dincolo de cele ale demnitarilor și, în subordine, Agenția Națională pentru Pescuit, comisariatele silvice și ROMSILVA și Administrația Națională Apele Române, ministrul fiind singurul decident asupra șefilor acestora.
Mediul rămâne cu Garda Națională de Mediu, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Administrația Rezervației „Delta Dunării”, Administrația de Meteorologie, Fondul de Mediu.
Fiecare ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau secretar general are dreptul la un autoturism cu 400 de litri de combustibil pe lună
Pentru parcurile auto ale instituțiilor publice norma generală este de 2 cu câte 300 de litri de combustibil lunar, dacă numărul angajaților este mai mic de 400, cum e cazul celor trei departamente.
Niță, câștigătorul detașat al reorganizării. Lista companiilor sub controlul său
De departe, cel mai câștigat iese Constantin Niță. După oficializarea HG, Departamentul lui Niță are și personalitate juridică, iar ministrul e ordonator principal de credite; pe scurt „gestionează mijloacele financiare în domeniul Energiei”. Niță poate emite ordine, dă dispoziții obligatorii, numește reprezentanții în companiile din Energie cu acționariat de stat, separându-și inclusiv privatizarea acestor companii de importanță strategică într-o direcție distinctă de OPSPI. În această calitate are acces inclusiv la informările din partea serviciilor speciale: „poate solicita, pe bază de protocol, de la celelalte autorități ale administrației publice, instituții publice și operatori economici, de la instituții de credit și de la alte persoane, în condițiile legii, datele și informațiile necesare în vederea realizării atribuțiilor, cu păstrarea confidențialității acestora”.
Ca în cazul ministerelor care au tangență cu siguranța națională, Departamentul va avea de altfel Compartiment pentru informații clasificate. Acestuia i se adaugă Corp de Control și serviciu de audit autonome, serviciu Investiții, Direcție Juridică și Direcție de resurse umane proprii.
Departamentul preia controlul asupra Societății Comerciale FORMENERG – S.A. și asupra S.C. „Operatorul Pieței de Energie Electrică” OPCOM – S.A., dar, mai ales gestionarea privatizării participației statului în 26 de companii: OMV PETROM – S.A., Oil Terminal Constanța, Rompetrol Rafinare – S.A., Romgaz – S.A. Mediaș, „Hidroelectrica” – S.A. , Nuclearelectrica – S.A., GDF SUEZ, „Termoelectrica” – S.A. București, cu filialele societăți comerciale, ENERGY România – S.A., E.ON ENERGIE ROMANIA – S.A. Târgu Mureș, E.ON Gaz DISTRIBUȚIE – S.A. Târgu Mureș, Conpet – S.A. Ploiești, Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice și Termice, Electrocentrale Grup – S.A., Complexul Energetic Hunedoara – S.A., Complexul Energetic Oltenia – S.A., Uzina Termoelectrica Midia – S.A., Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice București, cu filialele societăți comerciale, „Electrica” – S.A. București, cu filialele, Compania Națională a HUILEI – S.A. Petroșani, Compania Națională a Uraniului – S.A., Societatea Comercială Institutul de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnologică Proiectare Mine pe Lignit – S.A. Craiova, Petrotrans – S.A. Ploiești, Societatea Națională a Cărbunelui – S.A. Ploiești, cu filialele, Societatea Comercială pentru Închiderea-Conservarea Minelor – S.A. Târgu Jiu, Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin, Societatea Comercială Minieră Banat – Anina – S.A.
În subordinea lui Niță au trecut 210 posturi plus OPSPI, iar parcul auto de la Energie a primit 16 mașini pentru personal plus pe cele ale demnitarilor – câte una pentru ministru, fiecare secretar de stat și secretar general. Contactat de gândul, ministrul nu a comentat transferul.
Secretarii de stat, împărțiți pe din două. Concedierile se amână
Fiecare din cele trei ministere noi va avea câte 2 secretari de stat. „Voi lucra mai departe cu Anca Ionescu și Dan Enache”, spune Maria Grapni, căreia i s-a desemnat deja și secretraul general din subordine, o funcție nouă, creată la pachet cu transferul. Este vorba de Salvador Petre Ionescu, până de curând consilier juridic în Guvern în diverse autorități de management pentru programe europene, la Ministerul Muncii, la cel al Dezvoltării și la Interne, venit în Guvern de la Institutul de Cercetări Agricole Fundulea.
Potrivit Anei Varga, „Ionuț Iuga este secretar de stat pentru Ape, iar Gelu Puiu rămâne secretar de stat pentru Păduri”.. Departamentul său a primit astfel doi secretari de stat din cei patru care se transferă cu tot cu funcționarii din cabinete.
Excepție face tot Niță care, pe lângă Mihai Albulescu și Maricel Popa, secretari de stat va avea în plus un subsecretar de stat.
În noua formulă guvernamentală, organigramele fie se lărgesc – în cazul Economiei, fie rămân egale numeric – în situația Mediului, însă un lucru este cert: nu li se va aplica reducerea de 4%.
„Fac excepție de la reducere posturile vacante din structurile sau instituțiile nou-înființate în cadrul ori în subordinea instituțiilor și autorităților publice din administrația centrală, care au atribuții noi, stabilite prin acte normative în 2013”, confirmă Varga excepția de la regula lui Ponta.
Cu tot cu Departamentul Ape, Mediul rămâne cu 744 de posturi. Economia însă, care avea 736 de angajați în ianuarie va fi acum gestiionată de 785 de persoane plus demnitarii ministerului.
Referindu-se la două dintre cele trei departamente, mai exact la Energie și la cel pentru IMM și Turism, vicepreședintele PDL Sulfina Barbu a anunțat că partidul său le va ataca în instanță pe motiv că încalcă legea. conform legii, „departamentul este o structură organizatorică fără personalitate juridică și fără unități în subordine, subordonat primului-ministru având rolul de coordonare și sinteză în domenii de interes general în conformitate cu atribuțiile Guvernului. Ce a înființat Guvernul Ponta? A înființat două așa-zise departamente care au personalitate juridică și care au unități în subordine. Cei doi miniștri sunt ordonatori principali de credite”, a spus Barbu cerând explicații pentru faptul că Ministerul Justiției nu a contrasemnat cele două acte normative.