Prima pagină » Vremea » VREMEA. Prognoza meteo pentru 27 și 28 iulie

VREMEA. Prognoza meteo pentru 27 și 28 iulie

VREMEA. Prognoza meteo pentru 27 și 28 iulie
VREMEA va fi călduroasă în următoarele două zile în majoritatea regiunilor.

VREMEA va fi călduroasă în următoarele două zile în majoritatea regiunilor. Ploi sunt posibile la munte, în est și în sud-est. Temperatura maximă ar putea ajunge, local, la 36 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 9 grade, în depresiunile intramontane.

VREMEA ÎN ȚARĂ (sâmbătă): Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării. În Oltenia și Banat, după-amiaza, local va fi caniculă, iar indicele temperatură umezeală va atinge și depăși ușor pragul de 80 al disconfortului termic. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 de grade în nordul Moldovei și în jur de 36 de grade în vestul și sudul Olteniei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și averse, posibil însoțite de descărcări electrice, pe arii restrânse în estul, în sud-estul țării și la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, ziua, în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, precum și în zona montană înaltă. Temperaturile minime se vor situa între 13 și 23 de grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, spre 9 grade.

VREMEA ÎN ȚARĂ (duminică): Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza în Oltenia, Banat, Crișana, local în Muntenia și sud-vestul Transilvaniei, zone unde și indicele temperatură umezeală va atinge și depăși ușor pragul de 80 al disconfortului termic. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 29 și 36 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile sud-vestice. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, cu unele înnorări după-amiaza în zona Carpaților Orientali, unde izolat vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 23…24 de grade în Dealurile de Vest.

VREMEA ÎN BUCUREȘTI: Vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară, însă condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 32 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.


 

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele

Citește și