Campanie de donare de sânge pentru celule stem, în Capitală

Campanie de donare de sânge pentru celule stem, în Capitală
Publicat: 26/07/2013, 19:50
Actualizat: 10/02/2019, 23:00

O campanie pentru promovarea donării de sânge pentru celule stem se va derula de sâmbătă, timp de o săptămână, în trei parcuri din Capitală, unde va fi amplasat Centrul mobil de donare, un autocar dotat cu echipamentele medicale necesare pentru recoltarea probelor de sânge.

Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină București și Asociația Salvatorilor Voluntari în Situații de Urgență organizează în București, în perioada 27 iulie – 3 august, o serie de evenimente în cadrul campaniei de comunicare „Donează o șansă la viață!” pentru promovarea donării de celule stem hematopoietice.

Astfel, în parcurile Herăstrău, Al. I Cuza și Tineretului din București, va fi amplasat Centrul mobil de donare, un autocar dotat cu echipamentele medicale necesare pentru recoltarea probelor de sânge, iar persoanele care doresc să se înscrie ca donatori vor putea fi testate pe loc și vor afla gratuit ce grupă de sânge și ce tip de Rh au.

La fața locului vor fi instalate corturi publicitare și de prim ajutor, unde cei interesați vor primi informații despre donarea de celule stem. Vor fi organizate și demonstrații de acordarea primului ajutor și doritorilor le vor fi oferite gratuit servicii de măsurarea tensiunii arteriale, pulsului și glicemiei.

Evenimentele vor avea loc de sâmbătă până pe 3 august, zilnic între orele 10.00 și 18.00.

De la lansarea campaniei „Donează o șansă la viață!”, în 6 iunie 2013, săptămânal peste 100 de persoane s-au înscris în Registrul Național al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, a
afirmat doctorul Aurora Dragomirișteanu, directorul general al RNDVCSH.

Până în prezent, un număr de cinci vieți au fost salvate în urma procedurilor de transplant de celule stem de la donator neînrudiți realizate în unitățile sanitare românești. În perioada imediat următoare, șapte pacienți pentru care au fost validați donatori compatibili urmează să fie salvați. Totodată, sunt 14 de pacienți în așteptare, care au nevoie de un transplant de celule stem hematopoietice și care nu au donator compatibil în familie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Gazpacho, un fel de mâncare versatil. Rețeta este extrem de simplă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reactii controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Ministrul de externe al Italiei spune că țara are nevoie de studenți africani