Un incendiu criminal, provocat de dispozitive incendiare amplasate sub vehicule, a devastat în noaptea de vineri spre sâmbătă o cazarmă militară din Havelberg în Saxonia-Anhalt, în nord-estul Germaniei, a anunțat armata într-un comunicat, relatează AFP.
Incendiul, care s-a declanșat la ora 02.00 (03.00 ora României), nu a provocat răniți, dar a avariat cel puțin 16 vehicule militare.
Fără să se știe cum, cei care au declanșat incendiul au reușit să pătrundă în cazarmă și să amplaseze dispozitivele incendiare sub vehicule. Unele dintre ele nu au luat foc și vor fi examinate de poliție.
„Valoarea totală a pagubelor se ridică, potrivit primelor estimări, la mai multe milioane de euro”, a precizat comunicatul.