Un adolescent de 15 ani este cercetat de polițiști, după ce a condus mașina tatălui său pe o stradă din Deva și a lovit patru autoturisme parcate, transmite corespodentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, agent principal Adriana Voina, un adolescent de 15 ani din Deva este cercetat de polițiști, după ce a condus autoturismul părinților și a lovit patru mașini parcate.
„Minorul de 15 ani, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Decebal din Deva, la intersecția cu bulevardul Mihail Kogălniceanu, la efectuarea virajului la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției, a derapat și a intrat pe contrasens, unde a tamponat trei autoturisme staționare, după care a revenit pe sensul de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism care era parcat, pe care l-a proiectat într-un copac”, a declarat, marți, corespodentului MEDIAFAX, Adriana Voina.
Aceasta susține că pe numele adolescentului a fost întocmit dosar de cercetare penală, pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Adolescentul urmează să fie supus unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă avea discernământ în momentul producerii faptei.