Mijlocașul Adrian Cristea, ultima dată la Petrolul Ploiești, a semnat, marți, un contract pe doi ani cu campioana României, Steaua București, a declarat impresarul Ana Maria Prodan la DigiSport.
„Cristea a semnat azi un contract pe doi ani. În următoarea săptămână, Gigi Becali (n.r. – aflat în închisoare) nu va mai vorbi cu familia lui, pentru că și-a consumat toate minutele discutând la telefon transferul lui Cristea. Gigi Becali l-a dorit foarte mult pe Cristea la Steaua”, a spus Ana Maria Prodan.
Adrian Cristea, 29 de ani, și-a reziliat, la 16 iulie, contractul cu Petrolul Ploiești. El a mai jucat în cariera sa la Poli Iași, Universitatea Cluj și la rivala Stelei, Dinamo. În returul campionatului trecut, Cristea a fost împrumutat la Standard Liege, dar clubul belgian nu a dorit să-l păstrezse după încheierea sezonului.