Centenarul cercetașilor, sărbătorit la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia timp de șase zile

Centenarul cercetașilor, sărbătorit la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia timp de șase zile
Centenarul cercetașilor va fi sărbătorit la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, de joi până luni, de peste peste 700 de cercetași din țară și din străinătate, prin ateliere de creație și de teatru, dar și concerte, informează Primăria Capitalei.
Publicat: 31/07/2013, 17:57
Actualizat: 31/07/2013, 19:24

Centenarul cercetașilor va fi sărbătorit la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, de joi până luni, de peste peste 700 de cercetași din țară și din străinătate, prin ateliere de creație și de teatru, dar și concerte, informează Primăria Capitalei.

Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, îi invită pe bucureșteni, între 1 și 6 august, la Mogoșoaia, unde, peste 700 de cercetași, mici și mari, din țară și din străinătate (Argentina, Bulgaria, Franța, Spania, Slovenia) vor sărbători Centenarul Cercetașiei în România, se arată în comunicatul municipalității.

În fiecare zi, vor fi organizate, între orele 9.45 și 13.00 și de la 15.00 la 18.00, ateliere de creație, teatru, drumming, fun science, board games, prim-ajutor, clovnerie, magie, graffiti, aerografie, sociodramă, dans contemporan, public speaking, statui vii, mentoring etc.

Totodată, vor susține concerte trupele Vama, Bere Gratis, precum și Connect-R.

Tinerii cercetași vor prezenta rezultatele celor o sută de proiecte pentru România – un ansamblu de inițiative lansat la începutul anului 2013 cu scopul de a îmbunătăți viața diverselor comunități din țară și mediul înconjurător.

„Cercetașii vor avea oportunitatea să vadă proiecte dezvoltate de alte comunități și să descopere soluțiile creative și inovative identificate de acestea”, mai precizează reprezentanții primăriei.

În timpul evenimentului va fi deschis, sâmbătă și duminică, Târgul celor 100 de Metode de Educație Non-Formală, care va oferi tinerilor o varietate mare de metode de educație.

Luni va fi o zi dedicată explorării Bucureștiului, cercetașii urmând să viziteze „locurile emblematice” ale Capitalei, unde vor afla povești mai puțin cunoscute ale orașului, vor vizita monumente, muzee și obiective turistice importante.

Potrivit sursei citate, cercetașii vor vizita, printre altele, sediul Parlamentului, Centrul Vechi, Muzeul Antipa, Piața Universității, Parcul Herăstrău.

În ultima zi a taberei, cercetașii vor lăsa într-un cufăr, denumit „Capsula Timpului”, câte un obiect personal prin care în mod simbolic va fi închis ciclul celor 100 de ani al acestei activități.

„«Capsula Timpului« va fi lăsată în Muzeul Palatului Brâncovenesc, aceasta urmând să fie deschisă peste 100 de ani”, se mai arată în comunicat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
Scandal în lumea manelelor. S-au aruncat cuvinte grele și a fost necesară intervenția polițiștilor
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Test de cultură generală. Ce obicei alimentar ciudat avea Charles Darwin?