Un polițist de la Biroul de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Sibiu, ofițerul Alexandru Tancou, acuzat că dădea informații unei rețele de traficanți de etnobotanice despre controale și distrugea înscrisuri, a fost condamnat, vineri, la trei ani și șase luni de închisoare cu executare.
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Curții de Apel Alba Iulia, ofițerul de poliție Alexandru Teofil Tancou a fost condamnat, vineri, la trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conform sursei citate, Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat și a decis, pe lângă condamnarea acestuia, și aplicarea unei pedepse complementare de doi ani de interzicere a unor drepturi.
De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 20 martie și până vineri.
Polițistul de la Biroul de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Sibiu a fost arestat preventiv, în martie, de Curtea de Apel Alba Iulia, fiind acuzat de favorizarea infractorului, sprijinirea unui grup infracțional și obstrucționarea organelor de anchetă, potrivit unor surse judiciare.
Sursele citate declarau atunci că ofițerul este cercetat în cel puțin trei dosare, pentru favorizarea infractorului, sprijinirea unui grup infracțional și obstrucționarea organelor de anchetă, fiind monitorizat mai mult timp de către procurorii DIICOT, cu suspiciunea că ar avea legături cu grupări infracționale.
Polițistul era cercetat și pentru distrugerea de înscrisuri oficiale, fiind suspectat încă din luna ianuarie, când a fost destructurată o rețea de trafic de etnobotanice din municipiul Sibiu. Rețeaua era condusă de un sibian care a deținut un magazin de etnobotanice în municipiul Sibiu, iar când acestea au fost scoase în afara legii s-a trecut la vânzarea stradală.
În presă au apărut apoi informații potrivit cărora Tancou furniza informații membrilor rețelei în privința controalelor care urmau să aibă loc la magazinul deținut de aceasta, după care ar fi sprijinit-o prin evitarea declanșării unor dosare penale. Totodată, ofițerul a fost acuzat că a distrus înscrisuri referitoare la aceeași rețea.
Procurorii DIICOT au destructurat, în 21 ianuarie, cea mai amplă rețea de distribuție a produselor etnobotanice din județul Sibiu, în dosar fiind învinuite șase persoane cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani. Cinci dintre membrii rețelei au fost condamnați la închisoare, între doi ani și șase luni și patru ani cu executare, iar al șaselea a primit o pedeapsă cu suspendare de doi ani.