Berlusconi vrea reformarea justiției sau alegeri; colegii lui vor să demisioneze în masă

Berlusconi vrea reformarea justiției sau alegeri; colegii lui vor să demisioneze în masă
Publicat: 02/08/2013, 21:46
Actualizat: 27/03/2019, 15:16

Miniștrii și parlamentarii care fac parte din partidul lui Silvio Berlusconi avertizează că sunt pregătiți să demisioneze în semn de protest față de condamnarea definitivă a fostului premier, care solicită reformarea justiției, amenințând cu alegeri anticipate, scrie Corriere della Sera.

„Este o sentință fără fundament. Spre mine s-a aruncat doar cu noroi”, a declarat Berlusconi vineri după-amiază, conform Corriere della Sera.

Berlusconi, președintele Partidului Poporul Libertății (PdL, de centru-dreapta), a organizat o reuniune cu colegii parlamentari, cerând reformarea justiției pentru a se evita condamnări precum cea care îl vizează. „Altfel, vom cere organizarea de alegeri anticipate și vom învinge. Nu ne putem sustrage de la obligația reformării justiției”, a avertizat Berlusconi, care, conform legii, nu va avea voie să candideze timp de șase ani după o condamnare definitivă.

Condamnarea lui Berlusconi riscă să genereze o criză politică de proporții, în contextul în care Guvernul condus de Enrico Letta este susținut atât de Partidul Democrat (de stânga), cât și de formațiunea lui Berlusconi, PdL.

Liderii grupurilor PdL din Senat și Camera Deputaților, Renato Schifani și Renato Brunetta, au avertizat că vor merge la Președinție pentru a prezenta demisiile tuturor membrilor formațiunii care dețin funcții guvernamentale sau locuri în Parlament. La rândul său, secretarul general al PdL, Angelino Alfano, care este și ministru de Interne în Guvernul de uniune dreapta-stânga Enrico Letta, a declarat după reuniune: „Suntem pregătiți să demisionăm pentru a ne apăra idealul”.

Procuratura din Milano a emis vineri ordonanța de executare a pedepsei de către Silvio Berlusconi, care trebuie să ispășească un an de închisoare în dosarul Mediaset, dar probabil va fi plasat în arest la domiciliu sau va efectua muncă în folosul comunității, după o procedură complicată. Potrivit Corriere della Sera, Procuratura din Milano a emis ordonanța de punere în aplicare a condamnării confirmată joi de Curtea de Casație. Silvio Berlusconi, 76 de ani, fusese condamnat în prima instanță și în apel la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală, cu o interdicție de cinci ani privind deținerea de funcții publice. Pedeapsa de condamnare la închisoare a fost confirmată de instanța supremă, care a decis rejudecarea la Curtea de Apel din Milano a sancțiunii suplimentare, cea de interzicere a funcțiilor publice. În privința condamnării la închisoare, trei din cei patru ani beneficiază de o amnistie, astfel că Berlusconi ar avea de executat doar un an de închisoare. Însă fostul premier italian ar putea fi plasat în arest la domiciliu sau ar putea efectua muncă în folosul comunității.

Avocații fostului premier italian vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a stabili măsurile alternative închisorii. În practică, opțiunea avocaților apărării va putea fi anunțată până pe 16 septembrie, dat fiind că va fi și o perioadă de vacanță. Avocații vor trebui să propună arestul la domiciliu sau munca în folosul comunității.

Vineri, Procuratura va trimite și Senatului mandatul de punere în aplicare a sentinței, în conformitate cu Legea pentru combaterea corupției, care prevede ca, în cazul unei condamnări definitive, demiterea din funcție să fie validată de Camera parlamentară din care face parte persoana condamnată. Comisia pentru imunitate a Senatului se va reuni săptămâna viitoare pentru a lua o decizie în cazul lui Berlusconi. Ulterior, va avea loc vot secret în plenul Senatului.

Cazul se referă la achiziționarea de către trustul Mediaset a drepturilor de difuzare a aproximativ 3.000 de filme produse de companii precum Paramount si Fox. Trustul Mediaset, aparținând familiei lui Silvio Berlusconi, a fost găsit vinovat că a cumpărat drepturi de difuzare, în intervalul 1995 – 1998, la prețuri majorate intenționat, prin intermediul unor companii offshore, în scopul comiterii unor fraude fiscale.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 25%, Elena Lasconi - 18.1%, Călin Georgescu...
Turul 2 alegeri prezidențiale 2024: Pe ce dată are loc? Rezultate exit poll: Marcel Ciolacu...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online