Britanic venit la Mamaia, agresat de un taximetrist

Britanic venit la Mamaia, agresat de un taximetrist
Publicat: 04/08/2013, 00:02
Actualizat: 05/06/2018, 16:59

Un britanic aflat pe litoralul românesc a fost înjurat, amenințat și lovit de un taximetrist căruia îi reproșase că l-a transportat pe o rută ocolitoare și i-a cerut mai mulți bani decât ar fi costat cursa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Constanța, vineri seară, britanicul, tehnician de lumini la un festival de modă organizat la sfârșitul acestei săptămâni la Mamaia, a plecat cu un taximetru din stațiune, după ce s-a terminat prezentarea de modă, către un local din Constanța.

Ajuns la destinație, bărbatul, care era însoțit de o tânără, nu a vrut să achite costul călătoriei cerut de către taximetrist, respectiv 80 de lei, susținând că a fost dus pe o rută ocolitoare. Între cei doi a izbucnit o altercație, britanicul fiind înjurat și amenințat de către taximetrist, care i-a provocat și o echimoză la brațul drept. În cele din urmă, ei s-au înțeles asupra unei sume mai mici, iar scandalul a fost aplanat.

Sâmbătă, descoperind echimoza de pe braț, victima a mers la Poliția municipiului Constanța și le-a spus oamenilor legii ce se întâmplase cu o noapte înainte, dar nu a vrut să depună plângere împotriva taximetristului.

Polițiștii constănțeni au deschis totuși o anchetă și l-au identificat pe taximetrist, fiind făcute cercetări pentru infracțiunea de tulburare a liniștii și ordinii publice.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska