Un deținut român a murit, vineri, în celula unui penitenciar din Sardinia, autoritățile italiene suspectând un stop cardiac, scrie site-ul publicației La Nuova Sardegna.
Deținutul român, în vârstă de 30 de ani, a fost găsit mort vineri într-o celulă a Penitenciarului Sassari Bancali, inaugurat de doar câteva săptămâni în Sardinia.
Tânărul român se afla în celulă cu un deținut conațional, care a alertat imediat gardienii. Personalul penitenciarului a intervenit imediat, dar manevrele de resuscitare nu au avut efect. Medicii penitenciarului au stabilit că este vorba de un stop cardiac.
Procurorii italieni au declanșat o anchetă pentru a stabili circumstanțele incidentului, dispunând o autopsie.
Românul se afla în detenție din octombrie 2012 și avea de ispășit o condamnare pentru proxenetism și vătămare corporală.
Liderul sindicatului poliției penitenciarelor din Italia, Domenico Nicotra, a declarat că incidentul reamintește de „situația gravă din închisorile italiene”, cerând adoptarea imediată de măsuri legislative pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție. Italia se confruntă cu probleme în sistemul penitenciar, cea mai gravă fiind supraaglomerarea.