O cititoare a cotidianului britanic Mirror a povestit psihologului de serviciu drama prin care a trecut alături de soțul ei, cu care este măritată de 5 ani. „Sunt o femeie în vârstă de 28 de ani și am fost căsătorită timp de 5 ani cu un bărbat care era în vârstă de 50 de ani. La început era blând și ar fi făcut totul pentru mine. Atunci când ne-am mutat împreună a început să se schimbe”, își începe cititoarea scisoarea trimisă la redacția cotidianului.
Femeia mai povestește că bărbatul a început să se masturbeze lângă ea în pat sau cobora în living și se uita la filme pentru adulți și se masturba. „Atunci când i-am spus că mă deranjează gesturile sale, atitudinea lui față de mine s-a schimbat: a devenit verbal și fizic agresiv, lucru care mi-a stricat stima de sine. Astfel că l-am părăsit”, mai mărturisește femeia.
Cititoarea mai spune că după ce și-a părăsit partenerul, acesta i-a promis că lucrurile se vor schimba. „Așa a și fost, dar până când ne-am căsătorit. După ce ne-am căsătorit a început să fie nerespectuos cu mine și să îmi vorbească urât. Simt că nu mai avem nimic în comun. Nici nu îmi mai aduc aminte când am râs ultima dată”, mai povestește citioarea.
Relația dintre cei doi este atât de rea încât aceștia au decis să doarmă în paturi separate: ea a ales canapeaua, în timp ce el doarme în patul matrimonial. Și relația intimă dintre cei doi a avut de suferit. „În timp ce facem dragoste el îmi impărtășește cu voce tare fanteziile pe care le are cu alte femei. Cu toate astea nu îmi vine să îl părăsesc, deoarece văd că undeva se ascunde omul bun de care m-am îndrăgostit. I-am sugerat în repetate rânduri să facem consiliere de cuplu, dar el a refuzat. Se va schimba oare?”, își încheie cititoarea mesajul transmis psihologului de la Mirror.
Expertul publicației i-a spus femeii că singura modalitate în care partenerul ei își va schimba atitudinea va fi atunci când va înțelege explicit că atitudinea lui deranjează. „Te-ai măritat cu el, astfel că acum crede că nu îl vei mai părăsi așa cum ai făcut în trecut. Lucrul cel mai îngrijorător este că este agresiv verbal și fizic. Astfel de gesturi nu ar trebui acceptate. Trebuie să te întrebi dacă pot fi fericită alături de o astfel de persoană, care îți oferă atât de puține momente în care poți spune că ești fericită. La cei 28 de ani te vezi făcând asta pentru tot restul vieții. Lăsând la o parte problemele de ordin sexual, între voi doi sunt probleme mult mai serioase: nu te respectă, refuză ajutor specializat și nu are nicio problemă în faptul că tu dormi pe canapea”, i-a răspuns psiholoaga cotidianului britanic.
Coleen Nolan i-a recomandat cititoarei să ia o pauză. „Meriți să fii iubită, să fii respectată și să ai o viață sexuală satisfăcătoare – lucruri pe care nu cred că bărbatul alături de care trăiești ți le poate oferi”, a conchis psiholoaga.