Prima pagină » Știri politice » Doi actuali parlamentari și un fost senator, declarați incompatibili de ANI

Doi actuali parlamentari și un fost senator, declarați incompatibili de ANI

Doi actuali parlamentari și un fost senator, declarați incompatibili de ANI
Senatorul Valer Marian, deputatul Liviu Harbuz și fostul senator Iulian Rusaliu au fost în incompatibilitate, susține Agenția Națională de Integritate, întrucât au avut, în timpul mandatelor parlamentare, calitatea de administrator în cadrul unor firme sau persoană fizică autorizată, respectiv au ocupat o funcție publică de conducere.

Senatorul Valer Marian, deputatul Liviu Harbuz și fostul senator Iulian Rusaliu au fost în incompatibilitate, susține Agenția Națională de Integritate, întrucât au avut, în timpul mandatelor parlamentare, calitatea de administrator în cadrul unor firme sau persoană fizică autorizată, respectiv au ocupat o funcție publică de conducere.

Potrivit Agenției Naționale de Integritate (ANI), Valer Marian a fost în incompatibilitate întrucât a deținut, simultan, calitatea de senator și funcția de administrator în cadrul SC Nord Vest Press SRL, în perioada 19 decembrie 2008 – 14 martie 2011 și SC Bonda Impex SRL, din 19 decembrie 2008 până în 12 iulie 2013.

De asemenea, Valer Marian nu a menționat calitatea de administrator la societățile comerciale Nord Vest Press SRL și SC Bonda Impex SRL în niciuna dintre declarațiile de interese depuse în calitate de senator, în perioada decembrie 2008 – iunie 2013, în acest caz fiind sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, arată ANI, într-un comunicat de presă remis vineri.

„Astfel, VALER MARIAN nu a respectat dispozițiile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora «Calitatea de senator […] este […] incompatibilă cu funcția de […] administrator […] la societățile comerciale […]», și ale art. 16, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 96/2006, potrivit cărora «Calitatea de […] senator este, de asemenea, incompatibilă cu: funcția de […] administrator […] la societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990 […]»”, a precizat sursa citată.

În cazul lui Liviu Harbuz, ANI a constatat că se află în incompatibilitate din 20 decembrie 2012, întrucât deține, simultan, atât calitatea de deputat, cât și pe cea de comerciant persoană fizică autorizată în cadrul „Harbuz Liviu Persoană Fizică Autorizată”.

„Astfel, Harbuz Liviu nu a respectat dispozițiile art. 82, alin. (1), lit. e) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora «Calitatea de deputat […] este […] incompatibilă cu […] calitatea de comerciant persoană fizică»”, a precizat ANI.

Marian Iulian Rasaliu, în perioada mandatului de senator (2008-2012), a participat la concursul organizat în 1 octombrie 2010 de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Brașov, în vederea ocupării funcției de șef serviciu al Serviciului Economic Recuperare Debite. În urma susținerii concursului, Marian Iulian Rasaliu a fost declarat „admis” și numit în funcția publică la data de 12 octombrie 2010, pe perioadă nedeterminată.

„Ulterior, la data de 13 octombrie 2010, Rasaliu Marian Iulian s-a suspendat din funcția publică pe durata exercitării mandatului de senator, respectiv până la data de 19 decembrie 2012. La data participării la concurs, respectiv la data ocupării funcției publice de șef serviciu, acesta deținea deja o funcție publică – Senator în Parlamentul României”, potrivit ANI.

Inspectorii de integritate au stabilit că Rasaliu a fost în incompatibilitate din 13 octombrie 2010 (data suspendării din funcția publică de șef serviciu – Serviciul Economic Recuperare Debite APIA) până în 19 decembrie 2012 (data reluării activității în funcția publică de conducere de șef serviciu).

„Astfel, Rasaliu Marian Iulian nu a respectat dispozițiile art. 81, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora «Calitatea de […] senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate, potrivit Constituției, cu excepția celei de membru al Guvernului»”, a precizat ANI.

Potrivit ANI, Valer Marian, Liviu Harbuz și Iulian Rasaliu au fost informați despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de a fi asistați sau reprezentați de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Valer Marian și Iulian Rasaliu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere scris în exercitarea dreptului la apărare.

Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligațiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.