Cum au petrecut extremiștii maghiari în tabăra din Harghita: „jacuzzi-ul secuiesc”, mai tare decât învățăturile șefului Jobbik

Publicat: 11/08/2013, 00:25
Actualizat: 05/07/2016, 23:36

La nici două săptămâni după anuala Școală de Vară de la Tușnad-Băi, organizată de câteva ONG-uri din Ungaria – cu sprijinul guvernului de la Budapesta și cu premierul Orban Viktor oaspete de onoare, județul Harghita a avut parte de o nouă „repriză” de autonomism maghiar: ediția cu numărul 9 a taberei de vară a Asociația Tineretului Maghiar din Ardeal – EMI. Gazdă, pentru al doilea an la rând – pensiunea „Dorka” de la marginea satului Borzonț, aparținând comunei Joseni, unde, potrivit șefului EMI, Soos Sandor, „proprietarul nu ne-a luat aproape deloc chirie, ne-a cerut așa, simbolic, 3.000 de lei pentru cinci zile și cinci nopți.”

Afacere profitabilă

Bunăvoința patronului de la „Dorka” a fost însă o nimic toată pe lângă cea a primarului comunei Joseni, udemeristul Gall Szabolcz, care a dăruit manifestarea cu 30.000 de lei din bugetul local, sumă la care președintele C.J. Harghita, Borboly Csaba, udemerist și el, a mai adăugat încă 7.500 de lei din bugetul instituției pe care o conduce. În plus, organizatorii au încasat de la fiecare participant o taxă de ședere la alegere: 21 de lei pe zi sau 93 de lei pentru toate cele cinci zile. Ceea ce, înmulțit cu cel puțin o mie de „cotizanți ,”înseamnă încă vreo sută de mii de lei, pe puțin. Asta face din tabăra de la Joseni și o afacere profitabilă, având în vedere că, după spusele șefului EMI, aproape toate cheltuielile au fost acoperite din cei 37.500 de lei primiți de la cei doi „sponsori” amintiți. Afaceri profitabile au făcut și negustorii veniți cu tot felul de „atracții” în ton cu scopul taberei: de la tricouri cu „preț unic, 25 de lei”, ornate cu imagini și inscripții care de care mai originale – începând cu „Sex Instructor. First Lesson Free!” și sfârșind cu „O Ungarie ciuntită nu e o țară, Raiul e doar Ungaria Mare!” sau cu deviza „Am fost! Vom fi! Rămânem!” – până la bice „pentru plăcere, dar și pentru educație”, la 40- 100 de lei bucata, în funcție de lungime și material, cânepă ori piele. În plus o sumedenie de podoabe din piele și metal „trendy” pentru împătimiții heavy metal.

Sigur că se trage, dar numai cu ochiul după fete

„Ziua Z” a manifestării s-a consumat sâmbătă, când, în chip de invitat de onoare, și-a făcut apariția Vona Gabor, liderul partidului budapestan de extremă dreapta Jobbik.

Până la sosirea acestuia însă, suficient timp pentru o tură prin tabără. Prima constatare, nici un cuvânt în română. „Cred că eu sunt cel care a vorbit aici cel mai mult românește zilele astea, noroc că sunt din Cluj și știu destul de bine românește!”, confirmă șeful EMI. Cât despre alte limbi, toate încercările în engleză, franceză, germană, spaniolă ori italiană s-au dovedit zadarnice, răspunsul fiind, invariabil, o privire nedumerită însoțită de o ridicare din umeri a neputință. A doua constatare: cu toate eforturile organizatorilor, majoritatea participanților au ignorat, pur și simplu, dezbaterile despre autonomia teritorială a maghiarimii din România – puse anul acesta sub deviza „Voința își face drum!” – preferând statul la plajă sau sub un copac, cu o bere în față, încercând să-și revină după noaptea de chef pe acordurile marșurilor militare horthyste și ale melodiilor din repertoriul trupei budapestane „Karpathia”. Nu i-a mobilizat nici măcar șansa unui dialog „live” cu Vona Gabor, la care numărul participanților n-a trecut de 150, ca să nu mai vorbim de restul dezbaterilor, la care majoritatea scaunelor au rămas goale. Iar aceasta n-a fost singura supărare a organizatorilor: adus cu greu -„Labirintul Atonomiei Ardealului” (Erdely Tortenelmi Eselye) nu s-a numărat nici pe departe printre distracțiile favorite ale tinerilor care, când se săturau de stat cu picioarele în gârla ce traversa tabăra, făceau coadă la bazinul cu apă de 2,5 pe 2,5 metri și 1,5 metri adâncime, îmbrăcat în lemn și botezat „jaccuzzi secuiesc”.

O altă supărare a constituit-o avalanșa de descinderi ale „tuturor organelor de control posibile, numai azi, de pildă, au venit DSV-ul, Sanepidul și Garda Financiară, dar n-au găsit absolut nimic în neregulă”. Au găsit în schimb polițiștii, care au dibuit un tânăr de 18 ani din Odorheiu Secuiesc ce scosese la vânzare tricouri și hanorace cu tot felul de inscripții revizioniste: „Tata e maghiar, mama e maghiară/ Cui nu-i place, să piară!”, „Ungaria își cheamă la luptă fiii credincioși”, „Am pierdut prin lacrimi/ Vom recâștiga prin sânge!”, „Căzuți, dar nu înfrânți!”, „Ne vom ridica!”, „Dați-ne înapoi munții!”. Cele 75 de tricouri și 20 de hanorace din care nu apucase să vândă nici unul i-au fost confiscate și i s-a întocmit și un dosar penal pentru propagandă șovină și iredentistă. Câteva ore mai târziu, polițiștii au mai bifat un „trofeu”: l-au amendat fără multă vorbă pe șoferul unui parlamentar Jobbik, care a încercat să parcheze altundeva decât i se indicase.

Ce n-au văzut și n-au sancționat însă nici polițiștii, nici jandarmii au fost cei câțiva membri ai Gărzii Maghiare – formațiune paramilitară înființată de Vona Gabor, dar scoasă în afara legii de autoritățile de la Budapesta, acum patru ani – care, îmbrăcați în uniformele lor negre, ornate cu drapelul și stema Ungariei, se fâțâiau de colo col. „Dacă ziceți dumneavoastră, poate că așa este, dar eu nu i-am văzut, o să mă interesez să văd cine sunt și ce e cu ei. Eu știu că anul ăsta n-a venit nimeni de la nicio formație paramilitară din Ungaria, dar dumneavoastră poate v-ați uitat la Antena 3, care zicea că aici se trage peste tot. Sigur că se trage, dar numai cu ochiul după fete „, a sunat replica șefului EMI la întrebarea privind prezența în tabără a „trupei” din Garda Maghiară.

„Încercăm să protejăm propria noastră rasă”

Costumat „casual” și cu părul dat din belșug cu gel, Vona Gabor și-a făcut apariția flancat de doi musculoși în tricouri cu insemnele partidului său, Jobbik. Imediat ce a aflat că sunt prin preajmă și câțiva ziariști din mass-media românești, acesta a și improvizat o conferință de presă.

Întrebat dacă este de acord cu solicitarea adresată de Tokes Laszlo premierului ungar Orban Viktor, ca Ungaria să instituie protectoratul său asupra Transilvaniei, Vona a răspuns: „Eu personal am auzit abia azi de spusele domnului Tokes, dar nu pot decât să fiu de acord cu fiecare pas care lărgește și întărește drepturile minorității maghiare din România. De-acum înainte trebuie să ne gândim, să analizăm această propunere, ar fi bine să discutăm și cu el, să vedem la ce s-a gândit exact când a cerut acest lucru și vom încerca să găsim soluțiile cele mai bune, care să ne conducă înainte, nu înapoi.” Aceasta chiar cu riscul alterării grave a relațiilor dintre Ungaria și România, a adăugat liderul Jobbik, în replică la întrebarea reprezentantului Gândul: „Pentru noi, principalul obiectiv nu este calitatea relației dintre România și Ungaria, ci starea societății și a națiunii maghiare, care îi include și pe maghiarii din Transilvania. Dacă apărarea drepturilor maghiarilor din România și reprezentarea acestora înseamnă conflict cu România, cred că Jobbik își va asuma această responsabilitate, care ar trebui asumată de fapt de întreaga Ungarie! Această problemă a minorităților, pe care noi, ungurii, o numim problema Trianonului, este, din păcate, o tragedie a Europei Centrale impusă de Europa de Vest, care nu are în prezent alt scop decât să facă imposibilă acțiunea comună a minorităților maghiare care trăiesc în această regiune. Cer presei românești și românilor să înțeleagă că noi nu facem altceva decât să încercăm să protejăm propria noastră rasă și propria noastră națiune, să reprezentăm valorile și drepturile ei. Țelul nostru nu e să acționăm împotriva românilor, ci să acționăm pentru maghiari, iar dacă acest lucru ne reușește, dacă aceste națiuni arată toleranță și înțelegere una față de cealaltă, noi suntem deschiși la o împăcare istorică, la nivelul întregii Europe Centrale. Aceasta deoarece problemele noastre, dacă scoatem din ecuație problemele minorităților, sunt identice, toate țările din Europa Centrală sunt exploatate de capitalul internațional venit din Europa de Vest și împotriva acestui capital trebuie să acționăm împreună, nu separat!”

Apoi, mai bine de trei ore, Vona Gabor a dialogat cu cei vreo 150 de inși ispitiți de această ocazie, după care, când arșița s-a mai potolit, a ținut să-și etaleze și talentele de fotbalist, jucând într-un meci dintre o echipă locală și „selecționata Jobbik”, campioana ediției precedente a taberei EMI.

Duminică, ultima zi a taberei de la Borzonț-Joseni are pe afiș dezbaterea finală pe tema autonomiei teritoriale a maghiarilor – nu doar a așa-zisului Ținut Secuiesc, ci a întregii Transilvanii – la care, pe lângă reprezentanții UDMR, PCM, PPMT și CNS, vor participa și câțiva „invitați speciali” din Catalonia și Tirolul de Sud, precum și din partea Inițiativei Civice Europene pentru Protecția Minorităților Etnice.

FOTO: ADRIAN POPESCU, GÂNDUL

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...