Un cioban a fost rănit de un urs care îi atacase animalele de la stână

Un cioban a fost rănit de un urs care îi atacase animalele de la stână
Publicat: 11/08/2013, 12:45
Actualizat: 16/04/2019, 11:16

Un cioban de 40 de ani din satul Capul Piscului, localitatea argeșeană Godeni, a fost rănit, duminică, de un urs care i-a atacat animalele de la stână și pe care a încercat să-l omoare cu o bâtă și un topor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, la fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD al Detașamentului Câmpulung Muscel, care l-a preluat pe cioban, rănit la coapsă și la piciorul stâng, transportându-l la spitalul din localitate.

„Din primele noastre date, rezultă că bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, este în stare stabilă, are zgârieturi pe coapsa și pe piciorul stâng, provocate de animal. Practic, de două zile acest urs dădea târcoale stânii, unde sunt doi ciobani, reușind chiar să ia o oaie de acolo, iar duminică dimineață animalul a revenit în zonă și ciobanul a încercat să-l alunge. A vrut să pedepsească animalul, dar a fost atacat. Victima este la spital, în stare stabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Sorina Slăvoiu.

Primele date ale anchetei arată că ciobanul, exasperat de atacurile repetate ale ursului din ultimele două zile, a încercat să-l omoare, având asupra lui o bâtă și un topor, dar a fost atacat de animal.

Localnicii din comuna Godeni, căreia ți aparține satul Capul Piscului, spun că în ultimele două luni urșii, în căutare de hrană, au început să coboare amenințător spre localitate și la stâna aflată aproape de vatra satului, dar până în prezent nu au avut loc incidente.

Accidentul a fost anunțat la Serviciul Unic de Urgență 112 de către colegul ciobanului și de localnici, care au ajutat victima să ajungă până la locul de unde ambulanța SMURD l-a preluat și transportat la Spitalul Municipal din Câmpulung Muscel.

La ora transmiterii acestei știri, pacientul a fost internat la spital, pentru investigații medicale suplimentare și tratament, fiind în stare stabilă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024