Cum vrea Vladimir Putin să revigoreze economia Rusiei

Cum vrea Vladimir Putin să revigoreze economia Rusiei
Publicat: 12/08/2013, 16:01
Actualizat: 03/09/2019, 02:29

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, vrea să revigoreze economia țării printr-o metodă inedită, informează New York Times. Mai exact, liderul de la Kremlin apelează la eliberarea unor oameni de afaceri, aflați în închisorile din Rusia, care ar putea ajuta la stimularea economiei. Astfel, în prima lună a acestui program, au fost deja eliberați 13 deținuți.

„Așa ceva poate fi de înțeles în contextul situației din Rusia. Amnistia este necesară”, a declarat Boris Titov, consilier al lui Putin responsabil de supravegherea programului de amnistie.

În prezent, peste 110.000 de persoane sunt închise pentru „delicte economice”, din cei trei milioane de liber profesioniști și proprietari de afaceri mici și mijlocii, adică unul din zece deținuți este un fost om de afaceri, bancher sau a ocupat o funcție de conducere într-o companie.

Măsura a venit în contextul în care economia Rusiei a înregistrat, în primul trimestru, o încetinire a creșterii din cauza fluctuațiilor din piața petrolieră.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...