Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs marți în nord-estul Bulgariei, relatează site-ul Novinite.com.
Cutremurul a avut loc la ora locală 09.14 (09.14 ora României), la 11 kilometri sud-est de orașul Provadia și la 33 de kilometri vest de Varna. Hipocentrul a fost localizat la o adâncime de cinci kilometri, a anunțat Centrul național bulgar de seismologie.
Seismul a fost resimțit ușor în regiunile Provadia, Devnia și în satele învecinate.
Nu au fost anunțate victime sau pagube materiale.