Premierul Victor Ponta l-a atacat, din nou, pe președintele Traian Băsescu, spunând că „președinția s-a transformat în echipă de campanie electorală pentru Elena Udrea”. Totodată, întrebat dacă îi va semna brevetul de comandant de navă, pentru care șeful statului susține astăzi examenul, primul ministru a precizat că va dori să-l testeze personal.
„Cotroceniul nu mai există ca Președinție. Cotroceniul este o echipă de campanie pentru doamna Udrea la prezidențiale. Având în vedere manifestările din ultima perioadă ale domnului președinte Traian Băsescu, manifestări ce dau niște semne de inconsecvență, de incoerență, de lipsă de echilibru, dacă mai sunt eu ministru, îl chem personal ca să-l testez. Dacă se comportă și pe navă cum s-a comportat îl ultima perioadă ca președinte, sigur nu-i dau brevetul. Poate iar dă foc la navă, ca la Rouen”, a declarat Ponta, aflat la Suceava.
Referitor la declarațiile președintelui împotriva extremiștilor de la Jobbik și anunțul că „va începe leadership-ul punerii la punct a Budapestei”, nici la acest capitol premierul nu a rămas indiferent.
„Hai să facem ordine la noi în țară, nu la alții. Poate o să-l trimitem și Phenian sau Cairo să facă ordine. Declarațiile lui sunt absolut aberante și nu le poți face ca șef de stat, ci pe post de șef la Jobbik-ul românesc. Nu vreau o bătălie între doi extremiști. Vreau să arătăm că noi suntem cei responsabili”, a mai spus Victor Ponta.