Liderul PDL, Vasile Blaga, a anunțat, sâmbătă, la Baia Mare, că partidul va prezenta un guvern alternativă până la mijlocul lunii septembrie, susținând că este „îngrijorrat și scandalizat” de „mocirla politică” în care se „scufundă” premierul Victor Ponta, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Sunt îngrijorat și scandalizat de mocirla politică în care se scufundă Victor Ponta”, a spus, într-o conferință de presă, Vasile Blaga, care a adăugat că această campanie cu un limbaj neadecvat a premierului este pentru a acoperi pierderea locurilor de muncă, menționând că începe să fie „un lux” să ai un loc de muncă.
El a precizat că doar în luna iunie „s-au pierdut” 16.000 de locuri de muncă și că vor urma și altele, susținând că situația va fi dificilă la 1 noiembrie când șomajul va atinge cote maxime.
În acest context, Blaga a anunțat că PDL începe un proiect național de susținere a clasei de mijloc, „un proiect antisocialist și pro-dezvoltare”, întrucât este nevoie să fie protejați oamenii de afaceri.
El a afirmat că „incompetența Guvernului” a fost demonstrată de rectificarea bugetară cu 6,5 miliarde de lei în minus, dar și prin „autodeunțul” pe care Guvernul Ponta l-a făcut prin scrisoarea către FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială, prin care își recunoaște „eșecurile”.
Liderul PDL a arătat că actuala alcătuire a Guvernului este „absolut grotescă”, dând ca exemplu domeniul economiei unde sunt doi miniștri primi și șapte secretari de stat, în timp ce în guvernarea PDL erau un ministru și doi secretari.
Blaga a mai spus că PDL va prezenta un guvern alternativă până la mijlocul lunii septembrie.
El a menționat că acest guvern va fi „om la om”, susținând însă că guvernul pe care îl va propune după ce PDL va câștiga alegerile, va fi unul „suplu”, specific partidelor populare.
Prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu a spus, în aceeași conferință de presă, că guvernul alternativă este necesar pentru că USL este „o mașinărie cu computer defect, ce târăște România spre sărăcie și subdezvoltare”.
„Victor Ponta a devenit arogant și suficient, iar Guvernul Ponta este incapabil”, a spus Predoiu, adăugând că guvernul alternativă va fi format din oameni competenți, care „au făcut ceva în viața lor” și care să urmărească „pas cu pas” tot ce face greșit actualul guvern, dar și ceea ce nu face, deși ar trebui să facă.
Predoiu a mai spus că Guvernul Ponta a pierdut „direcția, luciditatea și respectul față de alegători”, iar PDL vrea să opreadcă acest derapaj.
Colegiul Director al PDL s-a întrunit, sâmbătă, la Baia Mare, pentru a discuta despre strategia constituirii guvernului alternativă al PDL, precum și criteriile pentru desemnarea candidaților la viitoarele alegeri europarlamentare.