Un bărbat a ajuns la spital în stare gravă, în noaptea de marți spre miercuri, după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un stâlp de pe o stradă din Pitești, apoi într-o conductă de gaz pe care a retezat-o, după care autoturismul a luat foc, existând pericol de explozie.
Accidentul a avut loc pe o stradă în pantă din Pitești, după ce șoferul unui autoturism Dacia Logan a pierdut controlul volanului, iar mașina a intrat într-un stâlp și ulterior într-o conductă de gaz, pe care le-a retezat.
În urma impactului, mașina a luat foc, flăcările fiind stinse de locatarii din zonă, iar bărbatul de la volan a fost transportat în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență din Pitești.
La locul accidentului au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, în condițiile în care a existat pericolul producerii unei explozii.
„La fața locului au fost luate toate măsurile pentru a preveni o explozie. Pericolul a fost îndepărtat după ce angajații de la compania de gaze au izolat bucata de conductă distrusă, iar noi am monitorizat zona”, a declarat Gabriel Mitrache de la ISU Argeș.
Martorii spun că șoferul conducea cu viteză, iar la un moment dat nu a mai putut redresa mașina.
„În urma impactului, mașina a luat foc. Am auzit zgomotul și am ieșit să văd ce se întâmplă, iar vecinii au stins flăcările care cuprinseseră autoturismul. Polițiștii au făcut măsurători, șoferul nu vorbea, era în stare gravă și a fost dus la spital”, a spus un locatar.
Alimentarea cu gaz metan a locuințelor din zona unde a avut loc accidentul a fost întreruptă, urmând să fie reluată miercuri dimineață.