Anchetă a Parchetului Tribunalului Sibiu în cazul unui polițist care a împușcat mortal un bărbat

Anchetă a Parchetului Tribunalului Sibiu în cazul unui polițist care a împușcat mortal un bărbat
Publicat: 22/08/2013, 09:53
Actualizat: 30/03/2019, 19:32

Procurorii de la Parchetul Tribunalului Sibiu au deschis o anchetă, în cazul unui polițist care a tras mai multe focuri de armă asupra unui bărbat, în localitatea sibiană Țapu, acesta decedând ulterior, în timp ce agentul susține că a fost legitimă apărare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit procurorului criminalist de la Parchetul Tribunalului Sibiu, Nicolae Ihor, în acest caz se fac cercetări pentru omor, dar există și date care arată că polițistul a fost ultragiat de victimă.

„Se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor, dar sunt elemente de ultragiere a polițistului. Polițistul se apară și spune că ar fi fost în legitimă apărare, victima a încercat să-l agreseze, l-a amenințat și mai departe… Suntem în primele cercetări. Se pare că s-au tras mai multe focuri, un foc de avertisment, dar și foc în direcția lui (a victimei – n.r.). Să vedem autopsia ce va stabili: câte focuri s-au tras asupra victimei”, a declarat corespondentului MEDIAFAX procurorul Parchetului Tribunalului Sibiu, Nicolae Ihor.

La rândul său, polițistul spune că a acționat legal.

„Am acționat ca și polițist, mai mult o să vă spună purtătorul de cuvânt al IPJ. Am acționat în cadru legal”, a declarat agentul principal Bogdan Grigoraș de la Poliția comunei Micăsasa, de care aparține de satul Țapu.

Martorii incidentului soldat cu decesul bărbatului de 39 de ani, împușcat de polițist, spun că nu a fost vorba despre legitimă apărare.

„Am văzut că ei se ceartă lângă căruță și atunci Andrei Goia (victima – n.r.) i-a spus polițistului să-l lase în pace și să-l caute acasă dacă are treabă cu el. S-a deplasat spre căruță în timp ce polițistul a scos pistolul și l-a îndreptat spre el și l-a somat și i-a spus să stea pe loc că trage. Atunci am auzit o împușcătură, m-am întors cu fața și l-am văzut pe Andrei înapoi în căruță, era rănit la picior, cred. Polițistul a îndreptat pistolul și a mai tras de mai multe ori, trei-patru focuri cred că s-au tras în el”, a povestit o localnică, Lucreția Coman.

Vecinii spun că totul a pornit de la o discuție în contradictoriu între agentul principal Bogdan Grigoraș și localnic, iar acesta din urmă, cunoscut pentru ieșirile violente și recidivist, i-ar fi reproșat polițistului că nu i-a făcut dreptate într-un scandal petrecut în localitate în urmă cu câteva zile.

„El spune că s-a apărat! Cu ce s-a apărat? A sărit cu coasa să-i taie capul? Adică tu cu arma și eu cu mâinile goale, nu? Să tragi să omori un om?! Au rămas doi copii! Să-i fie rușine polițistului!”, a spus Vasile Cristea, un localnic.

Martorii mai spun că victima a mai mers cu căruța în care se afla când a fost împușcat încă un kilometru până când, localnicii care l-au văzut, au încercat să-i acorde primul ajutor și au chemat ambulanța.

„A fost pe scândură, ședea și a căzut. Și am zis că o fi beat de a căzut din căruță! Avea sânge la picior și când m-am uitat bine în căruță, să văd ce a pățit, era plin de sânge”, a declarat Maria Rădac, cea care l-a văzut pe bărbat împușcat și a chemat ambulanța.

Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru bărbat, constatând decesul acestuia. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală.

Agentul principal Bogdan Grigoraș are 31 de ani și lucrează în Poliție de nouă ani.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal